Numărul funcţiilor de conducere din Primăria Tulcea a fost redus de la 12% la 8%, prin noua organigramă care a fost aprobată la sfârşitul lunii decembrie în şedinţa de îndată a Consiliului Local. Măsurile sunt impuse prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice.

Prin proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Tulcea şi ale structurilor fără personalitate juridică subordonate Consiliului Local se va face o economie de peste 500.000 lei anual.

Şi aparatul de consilieri personali ai primarului va fi redus de la 6 la 4 persoane.

„Această propunere de organigramă reduce cheltuielile efective financiare ale primăriei municipiului cu aproximativ 40 – 45.000 lei lunar, pentru că ne reducem funcţiile de conducere de la 12% la 8%, şi asta face ca economia pe care o facem să fie de peste 500.000 lei pe an, adică o economie destul de mare”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Edilul a acuzat consilierii locali din comisia de servicii că nu au dat avizul  consultativ pentru proiectul privind organigrama.

„Din păcate consilierii PSD- PER nu au votat această propunere a noastră, proiectul trecând cu o majoritate simplă. Ba mai mult, deşi au fost prezenţi în comisia de servicii, o comisie în care se află Tatiana Haliţ, Dragoş Simion şi Cezar Marin, şi o comisie căreia i-au fost repartizate conform codului administrativ proiecte de hotărâre pentru a da avizul consultativ, comisie care a fost prezentă la începutul şedinţei şi a dat avizul pentru proiectul de hotărâre privind bugetul, rectificarea de buget, au dispărut în neant din online şi nu au mai transmis avizul pentru organigramă, mizând pe faptul că fără acest aviz Prefectura o să atace în instanţă hotărârile privind organigrama. Practic, aceşti oameni care tot explică măsuri populiste şi critică acţiunile primarului nu au votat în favoarea reducerii cheltuielilor aşa cum prevede legea şi s-au fofilat, unii votând împotrivă, alţii abţinându-se. Mare păcat, pentru că cetăţenii trebuie să cunoască faptul că tocmai ei care reclamă cheltuieli nefireşti, care reclamă un aparat stufos, acum, când legislaţia ne permite să facem o ordine, s-au împotrivit. Noi sperăm să înţeleagă până la urmă că nu poţi fi cu două feţe în faţa cetăţeanului, pe de-o parte să-i afirmi că vrei să faci reduceri de cheltuieli, iar când trebuie să-ţi asumi acest lucru prin vot, să dispari. Nu asta este îndatorirea unui consilier local”, a explicat primarul Ştefan Ilie.

Printre proiectele votate în cadrul şedinţei s-au aflat şi cele privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului pe anul 2023 şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al primarului şi a structurilor fără personalitate juridică subordonate Consiliului Local.