Medicii de familie din toată ţara sunt în fierbere după anunţarea diminuării bugetului. Medicii de familie sunt nemulţumiţi că de la 1 februarie se diminuează punctul alocat pe consultaţie, se elimină sporul rural şi dispare şi sporul pentru medicii primari. În medie, un serviciu medical este plătit cu 3 până la 7 puncte, ceea ce înseamnă că medicii vor acorda servicii decontate cu 10, 15 sau 20 de lei, mai puţin decât anul trecut. Practic, veniturile cabinetelor de medicină de familie şi ambulator de specialitate vor fi reduse cu 30 – 40% faţă de 2023.

Dacă în alte judeţe au anunţat deja proteste, la Tulcea medicii se vor întâlni, mâine, la Colegiul Medicilor, pentru a stabili un plan de acţiuni.

„Problema este următoarea, după cum se ştie, cifra oficială în anul 2024, bugetul pe anul acesta în ceea ce priveşte activitatea legată de medicina primară s-a redus cu 25% faţă de anul 2023. Această desconsiderare a activităţii pe care o desfăşurăm noi nu a fost explicată. Sigur că noi în calitate de profesionişti nu vom da înapoi, ci ne vom desfăşura activitatea profesională la fel, încercând să facem tot ceea ce este posibil pentru pacienţii pe care îi avem noi, de la prevenţie până la tratamentul bolilor acute şi cronice. Scăderea cu 25% a bugetului alocat medicinei primare nu poate să ducă la ceva bun. Inflaţia şi costurile ne afectează şi pe noi. Vom face faţă mai greu cu aceste venituri pe care le vom avea pentru că impozitele şi taxele s-au mărit. Asupra populaţiei nu o să se răsfrângă, populaţia să aibă încredere în noi că ne vom apleca asupra problemelor fără să fie afectaţi pacienţii. În loc să rămână tot la fel veniturile sau eventual şi să crească, aşa a considerat Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Finanţe, să reducă. Foarte puţini dintre absolvenţii de medicină îşi vor mai îndrepta preferinţele către acest sector de activitate. Şi aşa noi suntem puţini în raport cu numărul populaţiei, atât la nivelul judeţului cât şi la nivel naţional. Un procent foarte mare de medici care lucrează la ora actuală sunt pensionari sau se apropie de vârsta pensionării. Şi aşa în ultimii ani foarte puţini au venit spre această zonă de activitate, care nu este deloc uşoară. Unora probabil că li se pare uşor acest tip de activitate, dar este o activitate foarte complexă cu responsabilităţi foarte mari, iar la ora actuală avem o încărcătură foarte mare de pacienţi per medic, peste 3000 – 4000, unii dintre noi chiar şi 5000 de pacienţi. Este foarte mult şi aceste reduceri nu sunt în niciun caz încurajatoare pentru cineva să abordeze acest tip de activitate, pe medicina primară”, ne-a declarat dr. Constantin Ciureanu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.