Medicii de familie sunt decişi să nu mai încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru luna februarie, dacă CNAS nu va creşte actualele tarife de decontare. Acest lucru înseamnă că medicii de familie ar putea continua să acorde aceleaşi servicii medicale, dar contra cost.
Preşedinta Asociaţiei Grupul Medicilor de Familie Tulcea, dr. Monica Ifrim, ne-a declarat că şi medicii tulceni vor proceda în acelaşi mod şi nu vor mai încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate dacă nu vor creşte tarifele decontate.
„Intenţionăm să nu mai continuăm relaţia contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate în condiţiile în care se merge pe această linie. Pe de-o parte, de scădere a valorii punctului, ceea ce pe noi ne duce la un venit inferior anului 2022, deci valoare punctului, atât la noi cât şi la medicii din ambulator, scade sub valoarea din 2022, ceea ce nu putem accepta. Pe de altă parte, la nivelul judeţului nostru în special, unde avem un deficit foarte mare de medici de familie, medicul de familie cu o capitaţie mai mare de 2.200 pacienţi va fi depunctat. Medicul este depunctat pentru activitatea pe care o desfăşoară. Noi toţi avem peste 2.200 de pacienţi, având în vedere că este un judeţ deficitar, din 133 de medici cât ar trebui să fim, suntem doar 77. Este un deficit foarte mare de medici, ceea ce duce la un număr mare de pacienţi implicit. În plus, pe lângă faptul că este deficitul acesta de medici şi că avem un număr mare de pacienţi, sunt foarte mulţi pacienţi neînscrişi, pentru că efectiv noi nu mai putem înscrie, suntem deja sufocaţi, iar dacă deja suntem depunctaţi pentru numărul mare de pacienţi, s-a luat decizia şi la nivelul judeţului nostru de a nu continua relaţia contractuală cu CNAS”, ne-a declarat dr. Monica Ifrim.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.