Primăria Tulcea urmează să monteze 20 de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, pe 10 amplasamente din municipiu. Astfel, tulcenii şi turiştii care tranzitează municipiul Tulcea vor avea la dispoziţie suficiente staţii de încărcare a automobilelor electrice, cu prize de putere mică sau mare.

Primăria a semnat deja contractul de finanţare cu cei de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi pregăteşte licitaţiile pentru achiziţia proiectării, a staţiilor propriu-zise şi a montajului.

„Am semnat recent contractul cu AFM pentru montarea a 20 de staţii în 10 locaţii, cu putere mare de 60 kW, şi avem undă verde. Începem acum pe partea de proiectare, achiziţia şi montarea propriu-zisă. Anul acesta în primăvară-vară, vom avea şi aceste staţii şi în acelaşi timp vom pregăti şi un regulament. Încărcarea va fi mult mai rapidă pentru autoturisme. În momentul acesta avem 5 staţii cu câte două capete de 22 kW. Încărcarea este gratuită, însă parcarea se supune regulilor uzuale de parcare şi se plăteşte”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Staţiile de încărcare publice funcţionale se află în zona Primăriei, a Parcului Sfântul Gheorghe, strada Isaccei – bloc Pelican, strada Babadag – colţ cu strada Frumoasă şi Parcarea Casei Sindicatelor, unde încărcarea este gratuită. Pentru a încărca şoferii trebuie să achite taxa de parcare.

În anul 2023, consumul pentru staţiile de reîncărcare a fost de 76.713 kWh – echivalent a 99.726,90 lei. Tulcenii şi-au încărcat vehiculele electrice de 6.234 ori, cu un timp mediu de încărcare de 203,2 minute.

Primăria va plăti în continuare energia utilizată la staţiile de încărcare, însă nu este exclusă, în anii următori, implementarea unor tarife pentru încărcarea automobilelor electrice.

„Probabil se va trece la un plan de tarifare, aşa cum este şi în celelalte oraşe. Încărcarea fiind mult mai rapidă, consumul ar creşte exponenţial şi atunci va trebui să aplicăm o tarifare similară cu cea din alte oraşe. În contrapartidă, analizăm ca locurile de parcare aferente acestor staţii să fie gratuit”, a explicat George Şinghi.

Cele 20 de staţii noi de încărcare vor fi amplasate pe străzile Portului, Comerţului, Babadag, Aureliană, Isaccei, 1848, Chiparosului, Victoriei şi Viticulturii.