Arheologii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM) din Tulcea vor finaliza săptămâna aceasta cercetările arheologice demarate pe strada Avram Iancu, acolo unde luna trecută a fost descoperit un monument funerar datat cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al IV-lea, după ce autoritatea locală a început un proiect de realizare a sistemului de preluare a apelor pluviale.

Arheologul ICEM Marian Mocanu a precizat faptul că cercetarea de la monumentul funerar este în faza de documentare, urmând ca administraţia locală împreună cu proiectantul să caute soluţii pentru a continua lucrările edilitare de pe strada Avram Iancu, dar în acelaşi timp să protejeze mo-numentul.

„Partea de cercetare arheologică de teren probabil se va încheia în această săptămână. Ulterior va intra în procedură administrativă. Săpătura aproape s-a încheiat din punct de vedere arheologic, şi apoi o să urmeze partea administrativă care nu mai ţine neapărat de noi, şi anume măsurile de protecţie a monumentului şi care va fi modalitatea pentru a continua lucrarea propriu-zisă cu apele pluviale. După ce se va termina cercetarea arheologică, se va face un raport de specialitate şi, ulterior, proiectantul şi cine mai răspunde de această lucrare vor trebui să caute soluţii astfel încât, pe de-o parte să-şi continue lucrarea şi să-şi atingă obiectivele, dar pe de altă parte trebuie luate anumite măsuri pentru protejarea monumentului. Ideea este să se găsească o soluţie astfel încât pe de-o parte să nu fie afectat monumentul, iar pe de altă parte, lucrarea ca atare de interes public să-şi atingă scopul”, ne-a declarat Marian Mocanu.

Monumentul ar putea fi pus în valoare, spune arheologul Marian Mocanu, dar aceasta este o chestiune care ţine de administraţia locală.

„Momentan se vor lua măsurile primare de conservare în situ, iar ulterior, dacă se va dori, se pot face anumite proiecte de punere în valoare, cu arhitecţi şi tot ceea ce presupune”, a explicat Marian Mocanu.

Specialistul ICEM a spus că edificiul este un monument funerar de familie spectaculos, datorită construcţiei care include un culoar central şi camere funerare. În mormânt s-au descoperit oase provenite de la patru indivizi.

Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, ne-a declarat faptul că în această perioadă sunt planificate soluţiile tehnice de deviere a conductelor, în aşa fel încât să nu fie afectat situl arheologic în urma lucrărilor.

„Pe strada Avram Iancu noi aveam de pus canalizare pluvială. Toate aceste zone sunt grevate de contracte pe care noi le avem cu ICEM, contracte de supraveghere sau contracte de cercetare, pentru că multe din aceste străzi din zona de Est se află pe diferite situri arheologice. În momentul în care pe Avram Iancu au fost depistate nişte urme de vestigii vechi, aşa cum este şi firesc, conducerea Elcos Grup Tulcea, adică antreprenorul, împreună cu dirigintele de şantier al primăriei şi cu Direcţia de Investiţii, au înştiinţat ICEM şi Direcţia Judeţeană de Cultură, care au început să facă cercetări. După părerea specialiştilor, acolo a fost un ansamblu funerar al unor familii bogate care aveau un rol important în administraţia locală din acele timpuri. Bineînţeles că s-au oprit lucrările în acea zonă, se fac cercetări în interiorul săpăturii, pentru a descoperi cât mai multe date şi a forma o strategie ICEM. În această perioadă, noi împreună cu proiectanţii planificăm soluţiile tehnice de deviere a conductelor, în aşa fel încât să nu afectăm situl arheologic”, ne-a declarat primarul municipiului.

Edilul a subliniat faptul că este posibil ca în timpul lucrărilor edilitare să mai fie descoperite artefacte istorice.

„Este posibil ca în această zonă să mai descoperim şi multe alte artefacte, acest lucru fiind extraordinar, chiar dacă ne opreşte un pic din lucrări. Avem alte străzi pe care putem să lucrăm, însă este foarte important pentru istoria oraşului nostru să aflăm cât mai multe despre cum au decurs veacurile, de am ajuns astăzi aici, ce evenimente au avut loc în trecut. Putem descoperi lucruri de o valoare inestimabilă. Este logic că aceste vestigii se pot întinde şi pe proprietăţi private, însă de aici înainte nu mai are treabă primăria. În urma analizelor pe care le face ICEM, dacă dumnealor consideră că descoperirea are o importanţă deosebită pentru istoria României, ei pot face propuneri statului român pentru continuarea săpăturilor, pentru negocierea cu proprietarii de a săpa şi în curtea lor sau, chiar după cum a mai fost cazul, pentru expropriere şi cu justă despăgubire. Deocamdată nu este cazul aici”, a explicat primarul Ştefan Ilie.

Primarul municipiului a precizat că lucrările de modernizare din zonă continuă pe alte străzi, urmând în viitorul apropiat etapa de asfaltare.

„Lucrările noastre vor continua, acum ele sunt mutate în cadrul acestui proiect pe străzile 24 Ianuarie, unde astăzi (luni, n. red.) de exemplu avem un buldoexcavator, un auto 6×4 şi opt oameni care execută colectorul pluvial, dezafectează conducta de canalizare existentă şi căminele din beton şi pun conducte, gaigăre pentru scurgerea apelor, fac racordurile la conductele existente. Şi pe strada Sălciilor avem opt oameni cu utilaje care pun conductor colector pluvial, cămine de vizitare, gaigăre pentru scurgerea apei şi dezafectează conductele vechi. Aceasta este situaţia la momentul actual şi tot pe aceste străzi vom da ordinul de începere a lucrărilor pentru asfaltare. Vom începe cu Nicolae Bălcescu, unde încă de acum doi ani am pus conductele pluviale, vom îndepărta piatra cubică şi vom pune asfalt”, a precizat Ştefan Ilie.

În zona de est a municipiului se derulează proiecte majore de reabilitare şi modernizare a infrastructurii.

Luna trecută, primarul Ştefan Ilie a semnat contractul pentru lucrări de execuţie în cadrul proiectului „Reabilitare şi modernizare străzi Municipiul Tulcea, Zona EST, Etapa 1” finanţat de Primăria Municipiului Tulcea şi cofinanţat prin Programul Naţional Anghel Saligny.

Străzile care vor fi modernizate sunt: Nicolae Bălcescu, Cuza Vodă (tronson str. Mihail Kogălniceanu – str. Mărăşeşti), Rahovei, Primăverii, Armeană, Concordiei (tronson 1, tronson 2), Avram Iancu, Sălciilor, Mihai Viteazu (tronson 1, tronson 2), Traian Vuia, George Georgescu, Plugarilor (tronson 3), 24 Ianuarie, Prislav (tronson Nicolae Bălcescu – sens giratoriu Orizontului) şi Gloriei. Valoarea contractului de execuţie este de 20.286.008,55 lei cu TVA.

Acest proiect de investiţie se suprapune cu proiectul „Lucrări edilitare străzi Municipiul Tulcea Zona Est”, precum şi cu proiectul „Îmbunătăţirea capacităţii de preluare a apelor meteorice din Municipiul Tulcea”.