Prezent ieri la Maratonul de Educaţie Antreprenorială, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, le-a spus tinerilor prezenţi că mediul antreprenorial reprezintă  baza economică a ţării.

„Acest maraton de educaţie antreprenorială este, din punctul meu de vedere, un loc unde se vor crea antreprenorii de mâine. Dacă dau timpul înapoi şi mă gândesc la mine, acum 34 de ani, îmi dau seama că noi umblam pe drumuri necunoscute, pentru că ţara nu era pregătită pentru a crea un mediu de antreprenori care să înceapă viaţa economică a României. Voi, tinerii de astăzi, aveţi o mare şansă: beneficiaţi de acest maraton, un instrument care să vă îndrume către un viitor prosper. Orice ţară se creează pe fundaţie antreprenorială: viaţa economică duce la dezvoltarea întregului stat. Ne sprijinim pe mediul antreprenorial, ei sunt baza economică a ţării, iar de aceea mi se pare extraordinar ceea ce văd astăzi în faţa mea: tineri, profesori, antreprenori. Şi profit de ocazie să le spun tuturor tinerilor prezenţi în această competiţie: paşii pe care îi faceţi acum sunt paşii către o viaţă sigură din punct de vedere economic”, a transmis preşedintele Horia Teodorescu.

Echipa Organifera a Liceului „Grigore Moisil” a câştigat premiul I al etapei judeţene a concursului de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.