Tulcenii sunt invitaţi la distracţie. Astăzi începe Festivalul Scrumbii de Florii în Satul Pescăresc, şi tot astăzi la Aeroportul Delta Dunării va avea loc un show aviatic.
Timp de trei zile, începând de astăzi, tulcenii se vor putea bucura în Satul Pescăresc de o suită de evenimente ce conţine ingrediente dintre cele mai variate: gastronomie, artă, concerte, magie şi educaţie. Este vorba despre prima ediţie a Festivalului „Scrumbii de Florii” ce va avea loc în perioada 26-28 aprilie.
În această seară, la Satul Pescăresc Tradiţional va avea loc şi pre-inaugurarea lucrării de artă „Rugă pentru pace”, aparţinând unui artist tulcean a cărui viaţă şi operă este învăluită de aventură şi mister: G.T.N. Este vorba despre o instalaţie luminoasă gigantică ce pluteşte pe apă, care din luna mai va putea fi admirată pe lacul Ciuperca.
Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Tulcea va începe de la ora 10:00 şi va ţine până la 22:00, în toate cele trei zile. Pe lângă concerte şi delicatese culinare, vor avea loc şi ateliere de creaţie şi ecologie pentru copii şi activităţi educative şi de informare. De asemenea, tulcenii se vor putea plimba cu trăsura, călare şi vor putea vedea parada cailor de rasă cu dr. Ştefan Răileanu.
Atelierele de creaţie vor fi organizate în parteneriat cu Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea, iar organizatorii vor asigura materiale de pictură şi modelaj. Totodată, vor fi şi ateliere de percuţie, baloane modelabile, atelier de construit zmee din materiale reciclabile.
Incinta Satului Pescăresc va fi gazda producătorilor locali de preparate din peşte: Restaurantul Satului Pescăresc, Deltaica Seafood, Restaurant Ivan Pescar, Kotiga, Valentina’s Cuisine, Chef Gheorhiţă, La Scăunele. Tulcenii vor putea degusta vinuri dobrogene de la Crama La Sapata, Crama Hamangia, Casa de Vinuri Dobrogene, baclavale şi alte produse turceşti şi tătăreşti, plăcinte dobrogene, îngheţată, waffle, cocktail-uri, cafea de specialitate şi nelipsita bere.
Printre trupele care vor fi prezente pe parcursul desfăşurării evenimentului, se află trupa Zagăn, Corina Sîrghi şi Taraful Jean Americanul, Taraful de Caliu, Mădălina Pavăl Orchestra, Magitot, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” plus tinere talente din Tulcea.
Show aviatic de „Ziua Porţilor Deschise” la Aeroportul Internaţional Delta Dunării
Tot astăzi, începând cu ora 10:00, toţi tulcenii şi vizitatorii din întreaga regiune sunt aşteptaţi să viziteze noile facilităţi ale Aeroportul Internaţional „Delta Dunării” în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”, organizat de Consiliul Judeţean Tulcea. Invitaţii vor avea ocazia să viziteze noul terminal şi să se bucure de o expoziţie de tehnică militară, la care îşi vor da concursul principalele instituţii militarizate din judeţul Tulcea, fiind pregătită şi o prezentare de maşini restaurate cu valoare istorică.
Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic unde va evolua Aeroclubul României, prin Şoimii României – Hawks Of Romania, de la ora 16:00. Intrarea este liberă.
Festivalul – Concurs Interjudeţean de Muzică Populară „Florile Dobrogei”, mâine, la Satul Pescăresc
Mâine va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului – Concurs Interjudeţean de Muzică Populară „Florile Dobrogei”, organizat de Primăria Municipiului Tulcea şi Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”. Festivalul va avea loc la Satul Pescăresc, începând cu ora 11.00.
Festivalul se adresează tuturor copiilor, tinerilor interpreţi de muzică populară, dar şi celor adulţi care au slujit şi doresc să slujească cu credinţă şi devotament folclorul dobrogean, după cum au transmis organizatorii.