Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară îşi va deschide porţile mâine, 23 mai, la Mila 23. Evenimentul va avea loc la ora 13.00.
Inaugurarea muzeului va prilejui trei zile de evenimente, prima dedicată invitaţilor oficiali, (autorităţi locale şi centrale, artişti, oameni din sport, prieteni ai lui Ivan) şi comunităţii locale. Cea de-a doua zi este dedicată publicului larg şi programelor specifice pentru copii, iar cea de-a treia este destinată celor care parcurg pe apă traseul Delta lui Ivan.
„Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară celebrează succesele lui Ivan Patzaichin şi oferă un cadru pentru expunerea preocupărilor sale privind Delta, pentru încurajarea şi exprimarea culturii şi tradiţiilor lipovenilor din Mila 23 şi pentru punerea în valoare a biodiversităţii fragile a Deltei Dunării. Prin proiecte de educaţie şi asigurarea unui spaţiu pentru rezidenţe artistice şi de cercetare, Muzeul va deveni un pilon esenţial în viaţa comunităţii şi va contribui la evoluţia Deltei Dunării şi la bunăstarea locuitorilor ei, oferind tuturor zonelor naturale protejate din ţară un model de instituţie bazată pe principii moderne de colaborare comunitară”, potrivit comunicatului Asociaţiei Ivan Patzaichin- Mila 23.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.