Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză pe primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, de conflict de interese, după ce edilul ar fi semnat autorizaţie de construire pentru o firmă de la care ulterior a cumpărat un imobil.

„În perioada exercitării mandatului de primar al Municipiului Tulcea, a participat la luarea unor decizii şi a emis o serie de acte administrative care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial pentru sine. Astfel, Ştefan Ilie a emis autorizaţii de construire şi certificate de urbanism pentru societatea comercială de la care, ulterior, a achiziţionat un imobil”, se arată în comunicatul ANI transmis ieri.

Primarul Ştefan Ilie: „Am semnat certificatul de urbanism sau autorizaţia de construire pentru antreprenorii locali, este de datoria mea”

Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, ne-a oferit un punct de vedere legat de acest subiect, menţionând că nu a încălcat absolut niciun principiu al conflictului de interese, iar apartamentul achiziţionat de la societatea respectivă este trecut în declaraţia de avere.

De asemenea, primarul a menţionat că s-a mutat în imobil cu o săptămână în urmă şi că acesta este achiziţionat în rate.

Primarul Ştefan Ilie ne-a spus că va contesta raportul ANI.

„Ştiam despre acest lucru pentru că am avut reclamaţii din partea unor persoane, printre care şi contracandidatul meu, Dragoş Simion, că n-aş fi cumpărat corect un apartament, de fapt cel pe care l-am şi declarat în declaraţia de avere. Am văzut comunicatul, consider că nu am încălcat absolut niciun principiu al conflictului de interese. Eu am cumpărat de pe piaţă la acelaşi preţ sau la preţuri similare cu ale pieţei. Plătesc în rate încă foarte mulţi ani de acum încolo. Am plătit numai prin virament. Faptul că am semnat certificatul de urbanism sau autorizaţia de construire pentru antreprenorii locali, este de datoria mea, nu  le-am semnat pentru a lua un apartament. Bineînţeles că voi contesta decizia, dar trebuie s-o văd întâi, pentru că nu am detalii legate despre modul în care este justificată. Nu m-am pus într-un conflict de interese în care să avantajez pe cineva şi să dezavantajez pe altcineva. Dimpotrivă, eu am venit de la Luncaviţa şi nu aveam niciun imobil aici. Am stat în chirie 4 ani de zile, în această perioadă am achiziţionat un apartament în rate. Chiar am o săptămână de când m-am mutat în apartament şi nu mai stau în cel cu chirie. Ca şi cum eu am dat autorizaţia de construire pentru a-l dobândi, cam aşa înţeleg eu de acolo, dar nu este aşa. Eu oricum semnez toate autorizaţiile de construire. Le semnează primarul, secretarul şi cu arhitectul şef, nimeni altcineva. De exemplu, eu am contract cu Enelul, şi dacă aceştia îmi fac o investiţie, ar însemna că eu nu pot să semnez. Cred că este o interpretare greşită a legii. Cei care trebuie să cerceteze, trebuie să verifice dacă într-adevăr eu mi-am însuşit un bun sau am avantajat pe cineva pentru a-mi însuşi vreun bun, or acest lucru nu s-a întâmplat”, ne-a declarat, ieri, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Potrivit comunicatului ANI, „persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”.