Una dintre cele mai mari amenzi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive a fost dată unui tulcean, anul trecut, mai precis 33.750 lei.

Magistraţii din Tulcea au trimis în judecată un bărbat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe pe data de 19.04.2023. La finalul lunii octombrie a anului trecut, instanţa tulceană l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de 33.750 lei amendă penală, echivalentul a 225 de zile, pentru săvârşirea la data menţionată a infracţiunii. Suma corespunzătoare unei zile amendă este de 150 lei. Conform portal.just, inculpatul, pe numele său Marius Toma, este recidivist.

Toma Marius a atacat decizia Judecătoriei Tulcea în apel, iar în luna aprilie 2024, Curtea de Apel Constanţa a emis o hotărâre definitivă.

Potrivit acesteia i-a redus amenda penală de la 33.750 de lei la 11.250 de lei (echivalentul a 225 de zile-amendă). De asemenea şi cuantumul unei zile de amendă i-a fost redus de la 150 de lei, iniţial, la 50 lei.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.