Două sensuri giratorii vor fi realizate în municipiul Tulcea şi este luat în calcul şi un al treilea. Primăria municipiului vrea să construiască două sensuri giratorii, unul la intersecţia străzii Taberei cu Isaccei, şi altul la intersecţia străzii Păcii cu Eternităţii, unde traficul rutier a devenit din ce în ce mai aglomerat în ultima perioadă. De asemenea este luat în calcul şi un sens giratoriu la intersecţia străzii Livezilor cu strada Isaccei.
Primăria Municipiului Tulcea a anunţat ieri că Societatea Enel desfăşoară lucrări pentru desfiinţarea unui stâlp de electricitate pe strada Taberei pentru a fi posibilă construirea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Taberei şi Isaccei.
Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, ne-a declarat faptul că proiectul pentru înfiinţarea unui sens giratoriu la intersecţia dintre străzile Taberei şi Isaccei este un proiect mai vechi al municipalităţii. Până la scoaterea la achiziţia de lucrări pentru execuţia sensului giratoriu, acolo va fi amenajat unul din balize.
„Noi avem în proiect să facem acest sens de foarte mult timp, doar că acolo ne încurca un stâlp de electricitate care era amplasat exact în colţul trotuarului de la intersecţia dintre Taberei şi Energiei. Pentru a disloca acel stâlp care nu ne aparţinea, a fost al Enel-ului şi era plin de fire pe el, trebuia să solicităm Enel-ului un proiect prin care acesta să mute firele şi să ia stâlpul din zona respectivă. Aceste solicitări nu se fac pe banii Enel-ului, se fac pe banii noştri. Enel-ul a făcut un proiect, ne-a spus cât ne costă, noi am achitat valoarea, iar acum au început să execute lucrarea respectivă, adică să scoată stâlpul. După ce se vor finaliza lucrările Enel-ului, noi avem un proiect tehnic prin care vom construi acolo un sens giratoriu în aşa fel încât traficul să fie mult mai fluent pentru populaţie. Fiind o circulaţie foarte mare în zonă din toate direcţiile, de pe Energiei, Taberei, Isaccei, apar de multe ori ambuteiaje. După ce vor fi ridicate toate cablurile, atunci noi vom trece la aplicarea proiectului nostru pentru construirea unui sens giratoriu. Deoarece nu putem să construim sensul giratoriu într-o zi, împreună cu avizul poliţei, vom face, până la licitaţia pentru proiectul de construire, un sens giratoriu provizoriu. Vom îndepărta trotuarul, unde era stâlpul de electricitate, vom face un sens giratoriu din balize, la fel cum am procedat şi în sens giratoriul de la Egreta. În perioada imediat următoare când avem constructor pentru sensul giratoriu, vom construi sensul după modelul celui de la Egreta, în care vom folosi, aşa cum am spus iniţial, piatra cubică pe care o dislocăm de pe străzi. Dacă se termină lucrările de la Enel, noi, într-o săptămână-două, încercăm să facem sensul giratoriu provizoriu. O să mai facem un sens giratoriu pe strada Păcii la intersecţie cu Eternităţii fiindcă şi acolo este nevoie. Suntem în proiectare acum”, ne-a declarat Ştefan Ilie.
De asemenea, primăria a luat în calcul şi construirea unui sens giratoriu în intersecţia străzii Livezilor cu Isaccei, o propunere a şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări (SPCRPCÎ) Tulcea, Tiberiu Nan.