Numărul solicitărilor înregistrate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Tulcea pe fondul temperaturilor nu au fost în creştere în această perioadă în care în judeţul Tulcea s-au înregistrat temperaturi de peste 35 de grade. Potrivit informaţiilor transmise de reprezentantul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea, dr. Nicolae Sicinschi, în ultimele zile nu au fost raportate solicitări din cauza temperaturilor crescute, dar acestea ar putea creşte îngrijorător dacă vipia se va menţine şi în perioada următoare.

„Deocamdată suntem în limitele bunului simţ. Surprinzător, nu avem persoane leşinate sau cu insolaţii. Dacă o să se menţină temperaturile ridicate încă câteva zile, cred că o să răbufnească numărul solicitărilor, pentru că deja sunt câteva zile bune de caniculă şi toată lumea este la capătul puterilor. Deocamdată este totul în regulă, am dublat şi echipajele şi ne-am asigurat că toată lumea are tot ce trebuie dacă suntem solicitaţi. Un număr semnificativ mai mare de solicitări nu am înregistrat, sunt aproximativ la fel ca în zilele normale. Bănuiesc că nu s-au înregistrat astfel de cazuri datorită faptului că au fost sfătuiţi să nu iasă din casă pe caniculă, ci numai dimineaţa şi seara, când este mai răcoare, iar oamenii au luat în considerare indicaţiile”, ne-a declarat directorul medical SAJ Tulcea, dr. Nicolae Sicinschi.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.