Zeci de lucrări au fost mărite la Bacalaureat în urma contestaţiilor depuse în judeţul Tulcea, iar în marea majoritate a cazurilor diferenţa a fost de peste o jumătate de punct sau chiar de peste un punct, potrivit datelor publicate pe edu.ro. Există cazuri de candidaţi care au fost nedreptăţiţi la una sau chiar la toate cele trei probe ale Bacalaureatului 2024.
La nivelul judeţului Tulcea au fost înregistrate 367 de contestaţii, distribuite şi soluţionate pe probe de examen. Astfel, din numărul total al contestaţiilor depuse nu mai puţin de 142 de contestaţii au fost la Limba şi literatura română, 118 la Matematică şi Istorie şi 107 la proba la alegere.
Şi după recorectare, potrivit datelor publicate pe edu.ro, un absolvent de liceu de la Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea a făcut contestaţie la Limba şi literatura română, iar marea surpriză a fost că nota s-a mărit de la 4.95, cât era iniţial, la 5.8, reuşind să promoveze examenul naţional.
Cea mai mare diferenţă găsită în urma consultării site-ului edu.ro a fost de 1,40 puncte. Elevul care a depus contestaţie la Limba şi literatura română cu diferenţa de peste un punct este de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”. Acestuia i s-a mărit nota de la 7,1 la 8,5.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.