Trei staţii de taxi din municipiu vor fi desfiinţate din cauza comportamentul neadecvat al taximetriştilor, prevede un proiect de hotărâre aflat în transparenţă. Tulcenii au reclamat că aceştia efectuează mai multe manevre la intrarea şi ieşirea din aceste staţii, blocând astfel circulaţia traficului rutier şi perturbând liniştea şi ordinea publică. Este vorba despre staţiile taxi amenajate pe Str. Grigore Antipa nr. 2 vis-a-vis de Muzeul de Artă, în zona Pieţei E3, lângă restaurantul Old Times şi pe str. Păcii, lângă Piaţa Sf. Gheorghe.
Primăria Tulcea consideră că este necesară înfiinţarea unor staţii taxi în zone în care existenţa acestora nu ar crea pericole asupra sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor.
„Staţiile taxi prezintă o deosebită importanţă pentru satisfacerea cerinţelor şi nevoilor de mobilitate a locuitorilor municipiului Tulcea având în apropiere foarte multe puncte de interes local, iar autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure, prin serviciile de transport local şi implicit prin înfiinţarea staţiilor publice, necesităţile de deplasare ale tuturor cetăţenilor, indiferent de categoria socială. Astfel, este necesară înfiinţarea unor staţii taxi în zone în care existenţa acestora nu ar crea pericole asupra sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor”, se arată în proiectul de hotărâre aflat în transparenţă.
Trei staţii noi
De asemenea, tulcenii vor avea la dispoziţie noi staţii de taxi în municipiu, în timp ce altele îşi vor muta locaţia. Astfel, în perioada următoare vor fi amenajate trei noi staţii de taxi şi va fi suplimentat un amplasament cu încă două locuri de aşteptare pentru taxiuri.
Una din staţii, cu cinci locuri, va fi amenajată pe strada str. Isaccei, în faţa Cafenelei Delta. O alta, cu patru locuri, va fi înfiinţată pe str. Păcii, în parcarea publică de lângă Biserica Sf. Gheorghe. Şi în zona parcării publice de lângă Blocul 4 de pe strada Frasinului va fi înfiinţată o staţie pentru patru taxiuri.
Întrucât staţia taxi de pe str. Păcii, de lângă Piaţa Sf. Gheorghe avea 6 locuri de aşteptare, iar în parcarea publică de lângă Biserica Sf. Gheorghe vor fi amenajate 4 locuri, va fi suplimentată staţia taxi de pe str. Slt. Gavrilov Corneliu de lângă Oficiul de Cadastru cu încă 2 locuri de aşteptare pentru a nu reduce numărul total de locuri stabilit în municipiul Tulcea.
La nivelul municipiului Tulcea sunt alocate 208 locuri de parcare pentru taxiuri în 35 de locaţii. De asemenea, 5 locuri sunt destinate pentru taxiurile ce desfăşoară serviciul de transport de bunuri/mărfuri, pe str. Tineretului.