La Tulcea am văzut de câteva ori un interpret la acordeon, în Piaţa Nouă, dar şi o formaţie de instrumente, pe faleză. Problema este că statutul unui artist stradal a fost ambiguu de-a lungul timpului, fiind plasat, din punct de vedere legislativ, undeva între cerşetorie şi practicarea artei cu caracter stradal, cu scopul realizării unor câştiguri financiare.
Petruţa Ecaterina Buţă este profesor de canto clasic de aproape zece ani la Liceul de Artă „George Georgescu” Tulcea. Profesoara este de părere că legislaţia în vigoare privind cântatul stradal este destul de greoaie şi ar trebui modificată.
„Am organizat o activitate experimentală cu elevii mei de la specializarea canto clasic, şi anume, am susţinut un spectacol în curtea şcolii. Am rămas plăcut impresionată de reacţia trecătorilor, unii dintre ei chiar oprindu-se pentru câteva momente să asculte, alţii rămânând până la final. Şi pentru elevi a fost o experienţă foarte plăcută”, ne-a spus Petruţa Ecaterina Buţă.
Ayana Cărare este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „George Georgescu” Tulcea şi cântă la vioară de zece ani, la pian de şase ani şi de doi ani cu vocea. Ayana este de părere că muzicienii aflaţi la început de drum se pot promova prin cântatul stradal.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.