Începând de astăzi, în 18 judeţe din ţară, cei cercetaţi penal vor putea fi monitorizaţi cu ajutorul brăţărilor electronice. Printre cele 18 judeţe se numără şi Tulcea, care a intrat abia în ultima etapă de implementare a acestui sistem.
Acest sistem de monitorizare electronică se aplică şi în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauţiune şi arest la domiciliu. Vizate sunt persoanele cercetate penal, pentru care s-au impus aceste măsuri preventive.
„Au fost identificate şi amenajate spaţiile destinate desfăşurării activităţilor de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată. Utilizarea sistemelor electronice permite o creştere a gradului de asigurare a măsurilor de protecţie a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare”, informează Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.