Producătorii şi comercianţii care doresc să participe la ediţia de anul acesta a Târgului de Crăciun se pot înscrie până joi la sediul Primăriei municipiului Tulcea sau la sediul Agropieţe SA. Preţul închirierii unei căsuţe este de 6.720 lei, pe întreaga perioadă de desfăşurare a târgului, mai exact 40 de zile.
Persoanele care doresc să participe, ca expozant/comerciant, la zona/zonele de comerţ din perioada sărbătorilor de iarnă pot fi entităţi juridice, asociaţii, organizaţii neguvernamentale, precum şi persoane fizice, pentru produsele realizate de meşteri populari, pentru produsele alimentare primare.
Expozanţii care se încadrează în categoria producător vor avea întâietate faţă de categoria comerciant, atât pentru produsele alimentare, cât şi pentru cele nealimentare, potrivit regulamentului.
„De la an la an, ne dorim un Târg de Crăciun mai reuşit, cu producători şi comercianţi ce pot oferi publicului tulcean produse sănătoase, de calitate, autentice, creative. Bineînţeles, Piaţa Civică va fi iluminată festiv, iar atmosfera va fi animată cu diverse evenimente specifice sărbătorilor de iarnă – concerte, spectacole de colinde şi alte surprize ce vor avea loc pe toată perioada Târgului”, a transmis Primăria municipiului Tulcea.
Produsele care vor putea fi comercializate sunt: decoraţiuni, globuri şi ornamente de Crăciun, bijuterii din porţelan, căni/farfurii pictate manual, coroniţe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual, jucării specifice sărbătorilor de iarnă, tricotaje de iarnă, lucrate hand – made, cu motive specifice Crăciunului, produse tradiţionale artizanat, produse hand-made cu motive specifice Crăciunului (icoane, globuri, linguri lemn pictate, gentuţe, tablouri, bijuterii hand-made etc.), obiecte decorative din ceramică unicat, pictate şi lucrate manual, bijuterii şi alte accesorii, ceramică artizanat, tablouri realizate de artişti plastici, produse naturale de îngrijire personală, specialităţi tradiţionale din carne şi produse afumate, produse tradiţionale din lapte, produse şi preparate ambalate, realizate după reţete tradiţionale româneşti, băuturi calde de sezon, băuturi tradiţionale ambalate, deserturi calde, produse apicole, produse din lavandă etc.
Târgul de Crăciun 2024 Tulcea va avea loc în Piaţa Civică, în perioada 29 noiembrie 2024 – 7 ianuarie 2025.
Cu prilejul Târgului de Crăciun 2024 Tulcea, Piaţa Civică va fi iluminată festiv, iar atmosfera va fi animată cu diverse evenimente specifice sărbătorilor de iarnă – concerte, spectacole de colinde şi alte surprize ce vor avea loc pe toată perioada Târgului.