Legea mirosurilor ce prevede interzicerea gătitului cu uşa deschisă în scările de bloc ar putea fi aplicată începând de anul viitor, potrivit unei noi prevederi legislative. În lipsa unei hote în bucătărie, mulţi proprietari aleg să îşi aerisească apartamentul deschizând uşa acestuia, creând disconfort pentru ceilalţi vecini. Astfel, cei care gătesc cu uşa deschisă şi nu ţin cont de vecinii din celelalte apartamente riscă sancţiuni usturătoare. „Legea Mirosurilor” sau Legea 123/2020 a fost oficializată în urmă cu mai mulţi ani, însă nu a fost aplicată până în prezent. Acest lucru ar urma să se întâmple la începutul anului 2025.
Preşedintele Asociaţiei Nr. 6 din municipiu, Nicolae Barbu, spune că primeşte lunar reclamaţii de la locatari legate de unii vecini care gătesc şi îşi aerisesc apartamentul, provocând miros pe casa scării.
„Mie mi se pare destul de corect, chiar este indicată această lege, pentru că sunt mulţi proprietari care deschid uşa şi vine un miros de tot felul de mirodenii din bucătărie. Plus că mai sunt şi unii proprietari care deschid uşa şi fac un miros de fum de ţigară pe casa scării. Este bine venită această lege, chiar mă bucur pentru asta. Mai sunt mulţi proprietari, când deschid uşa de la intrare, mai stau şi la parter, tot mirosul se duce până la etajul patru. Din trei scări, în două cred că se întâmplă lucrul acesta. Dacă s-ar da şi amenzi, ar fi şi mai bine. Un locatar să deranjeze 30 de apartamente, mi se pare corect să fie pus la punct. Unii care gătesc şi deschid uşa pe casa scării încep şi cu reproşuri, se fac că nu înţeleg. Aşa este românul, nu prea înţelege, noi putem să ne civilizăm doar cu forţa şi cu amenzi. Cazurile se repetă, la o lună trebuie să fie cineva, la diferite scări. Sunt unii care înţeleg şi acest lucru nu se mai repetă şi a doua oară, dar sunt şi unii care nu prea înţeleg. Eu trebuie să-i iau cu binişorul, să-i fac să înţeleagă că nu este corect şi igienic. Trebuie să le atragi atenţia, să le vorbeşti frumos, să-i faci să înţeleagă, dacă-i iei cu repezeală nu înţeleg”, ne-a declarat Nicolae Barbu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.