Aflat la cea de-a zecea ediţie, ,,Tulcea vă mulţumeşte!”, evenimentul remarcabil organizat de Asociaţia Eurofan, dedicată seniorilor tulceni, s-a desfăşurat, miercuri, în restaurantul hotelului Europolis. La această ediţie, seniori care şi-au desfăşurat activitatea în medicină, învăţământ, domeniul artistic şi alte servicii au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă pentru activitatea desfăşurată timp de o viaţă de către membrele Eurofan.
Prezenţi la eveniment, primarul Ştefan Ilie şi consilierul local AUR Zoica Sadîca le-au oferit seniorilor cadouri şi flori din partea Primăriei Tulcea. La activitate a participat şi inspectorul şcolar general Viorica Pavel.
Preşedinta Asociaţiei Eurofan Tulcea, prof. Viorica Petre, le-a mulţumit, la începutul evenimentului, membrelor Eurofan pentru activitatea lor de-a lungul anilor.
„Ne-am gândit să facem această activitate, printre multe alte activităţi pe care le fac membrele Eurofan, dar şi alte persoane care ne-au sprijinit în permanenţă, fiindcă, din păcate, există o prejudecată aproape în întreaga Românie, că oamenii care au muncit o viaţă întreagă cu modestie, abnegaţie, periclitându-şi chiar şi sănătatea, în momentul în care sunt pensionari sunt daţi la o parte, fie prin neglijenţa autorităţilor locale sau judeţene, fie prin neglijenţa sau lipsa de timp a familiei, lucru care duce la depresie, boală şi singurătate. Acesta este motivul pentru care ţinem la această activitate şi aş vrea pe această cale să le mulţumesc în primul rând doamnelor de la Eurofan”, a declarat prof. Viorica Petre.
Primul premiu a fost înmânat medicului psihiatru Mihai Tatu pentru întreaga sa activitate medicală, care le-a urat celor prezenţi la eveniment să-şi păstreze memoria intactă fiindcă aceasta este cea mai mare avere pe care o are un om.
„Omul îmbătrâneşte când uită de tinereţe. Cel mai bine este să rămânem tineri până la 99 de ani şi 365 de zile, lucru pe care îl doresc la toată lumea. Cel mai bine este să încercăm să rămânem cu memoria trează, fiindcă este cea mai mare avere pe care o avem. Indiferent câte miliarde sunt în cont, dacă nu ai memorie, eşti un nimeni. Atunci nu doresc decât să ne păstrăm memoria intactă”, a spus dr. Mihai Tatu.
La rândul său, primarul Ştefan Ilie i-a mulţumit dr. Mihai Tatu pentru activitatea pe care o desfăşoară.
„Vreau să vă felicit şi eu şi să vă mulţumesc în numele întregului oraş pentru toată activitatea pe care dumneavoastră o desfăşuraţi, pentru că această întâlnire este exact despre oamenii cărora Tulcea le mulţumeşte că au avut şi au o activitate continuă. Nu că vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut în trecut, ci vă mulţumim pentru ceea ce faceţi şi în prezent. Eu am un afect deosebit pentru domnul doctor, fiindcă mama mea este una dintre cunoştinţele din copilărie ale domnului doctor şi de fiecare dată am ştiut că este cineva la Tulcea care împarte sănătatea mintală pentru un întreg judeţ”, a declarat Ştefan Ilie.
În discursul său, edilul şi-a exprimat admiraţia faţă de activitatea Asociaţiei Eurofan.
„Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care sprijiniţi această activitate foarte frumoasă şi care adună laolaltă prietenii vechi care apreciază lucruri care se întâmplă în oraş şi în judeţ făcute de dumneavoastră, încurajaţi tot timpul tinerii, aveţi aici de fiecare dată copii. Mă bucur că acum, vremelnic, am şi eu posibilitatea de a fi alături de dumneavoastră în calitate de primar”, a menţionat Ştefan Ilie.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.