Liberalul George Şişcu este noul administrator public al oraşului său natal, Babadag. Fost consilier local, consilier judeţean, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea şi deputat în Parlamentul României, George Şişcu s-a alăturat recent echipei liberale din Primăria Babadag.

George Şişcu a anunţat că a avut deja o întâlnire cu toţi cei implicaţi în proiectul regularizării pârâului Tabana.

„Constructorul a garantat o implicare totală astfel încât termenii asumaţi să fie respectaţi. Este o lucrare complexă a cărei utilitate o vom vedea în timp, în cazul unor precipitaţii puternice. În afară de utilitatea ei, lucrarea va schimba total faţa oraşului nostru dându-i un aspect îngrijit şi cochet. Schimbarea este deja evidentă”, a scris George Şişcu pe pagina de Facebook.

La Babadag se implementează proiectul de apărare împotriva inundaţiilor, în valoare de 16,7 milioane de euro, un proiect de suflet pentru George Şişcu.

Prima etapă a proiectului a constat în realizarea a 5 poduri pentru râul Tabana şi a avut un buget de 11 milioane lei. A doua etapă a proiectului are un buget de 82 milioane de lei şi vine să consolideze malurile iar lucrările au început pe 1 noiembrie 2023.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.