Tot mai mulţi români aleg să cumpere medicamente din surse neautorizate din cauza preţurilor mai mici şi accesibilităţii. Totuşi, această alegere poate fi extrem de riscantă, deoarece produsele comercializate ilegal pot conţine substanţe ineficiente sau chiar periculoase. Şi tulcenii aleg să cumpere medicamente din astfel de surse nesigure, mai exact de pe internet. Potrivit autorităţilor, unul din două este falsificat, iar 20 la sută au altă substanţă activă decât cea trecută în prospect.
Medicul de familie Constantin Ciureanu ne-a spus că a întâlnit şi la cabinetul său situaţii când unii pacienţi au căzut în capcana tratamentelor „minune” de pe internet.
„Am întâlnit şi eu astfel de cazuri. Reclamele sunt bine făcute pe internet şi distribuite prin tot felul de mijloace mass-media. Am şi eu destui pacienţi care cad în capcana acestor suplimente mai degrabă decât medicamente, considerând că sunt mai puţin nocive faţă de ceea ce prescrie un medic. Eu consider că achiziţionarea acestor <<medicamente>> este o procedură total inadecvată. Pacienţii nu trebuie să se lase duşi în eroare de reclame. Aceştia trebuie să consulte întâi un medic, indiferent dacă este de familie sau de specialitate, şi apoi să achiziţioneze sau nu suplimentele”, ne-a declarat dr. Constantin Ciureanu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.