La începutul săptămânii trecute s-a desfăşurat, la Sala de şedinţe „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Tulcea, a patra ediţie a evenimentului intitulat „Alături de tine pentru alegerea meseriei”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea şi dedicat „Zilei Naţionale a Meseriilor”.

Sala a fost plină cu tineri de clasa a VIII-a, din 15 unităţi de învăţământ gimnaziale din judeţ, care şi-au dorit să afle ce oportunităţi le-ar putea aduce alegerea unui profil tehnologic pe viitor. De asemenea, alături de tineri au fost prezenţi părinţi ai acestora, precum şi cadre didactice.

Prin calificarea de ospătar-chelner dobândită în urma terminării Colegiului Economic „Delta Dunării” Tulcea, Emil le-a spus participanţilor că a reuşit să ajungă de la ajutor de ospătar, la şef de sală al Hotelului Delta.

„Şcoala m-a ajutat să dobândesc competenţe profesionale, prin experienţa dobândită în laboratoarele unităţii de învăţământ şi prin practică alături de partenerii noştri. După absolvirea şcolii profesionale am început la Complex Delta ca şi ajutor de ospătar, după care am ajuns ospătar. Mai târziu am ajuns somelierul hotelului, iar acum sunt şeful de sală al Hotelului Delta. Îi îndemn pe absolvenţii clasei a VIII-a să vină la Colegiul Economic pentru că vor avea parte de cei mai buni profesori, cei mai dedicaţi maiştri şi de cele mai bune condiţii pentru a se putea pregăti”, a declarat fostul elev al Colegiului Economic „Delta Dunării” Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.