Primarii din judeţul Tulcea sunt nemulţumiţi de faptul că autorizaţiile de mediu emise de autorităţile abilitate, necesare pentru continuarea proiectelor pe care le au în derulare, durează mult timp până sunt eliberate. Acest proces, pe lângă faptul că necesită multe documente, implică şi un timp de aşteptare de câteva luni, ceea ce face ca multe lucrări să fie întârziate sau chiar sistate. Mai mult decât atât, pentru localităţile aflate în proximitatea zonei Natura 2000 se realizează mult mai multe studii pentru a exclude posibilitatea ca aria respectivă să fie considerată zonă strict protejată datorită speciilor sau plantelor existente acolo. De asemenea, UAT-urile au nevoie de avize din partea mai multor instituţii de mediu.
În acest sens preşedintele AcoR, Eugen Ion, a precizat că ar trebui să existe o singură instituţie care să rezolve problemele de mediu existente în teritoriu. Preşedintele a subliniat şi că Administraţia Biosferei Delta Dunării (ARBDD) se confruntă cu multe probleme nerezolvate.
Discuţia a avut loc în cadrul unei întâlnire de lucru, desfăşurată ieri, a membrilor Filialei Judeţene Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România cu reprezentanţii autorităţilor judeţene, ai serviciilor publice deconcentrate ale Guvernului şi cu parlamentarii tulceni.
„Nu vreau să îmi ia nimeni afirmaţia pe care o voi face în nume de rău. Cu punctul meu de vedere, domnule guvernator, cred că sunt de acord mai mulţi primari. Eu nu spun că autoritatea de reglementare trebuie să fie la Agenţia de Mediu sau la Rezervaţie, dar cred că este prea mult să existe în două părţi. Cred că cel mai corect ar fi să fie într-o singură instituţie. Dumneavoastră, ca şi Rezervaţie, aveţi destule problematici în ceea ce înseamnă zona de protecţie a acestor zone protejate, dar şi de verificare a punerii în aplicare a ceea ce se reglementează. Întârzierile vin şi de aici foarte mult. Trebuie să luăm decizii pentru a nu mai lăsa ca două sau trei instituţii să facă acelaşi lucru. Ştim foarte bine că de aici încep marile supărări în teritoriu. Pe tanti Leana de la Sălcioara nu o interesează de ce durează un an sau şase luni etapele, ori de ce localitatea se află în zona de Natura 2000 sau este în proximitate şi mai trebuie să facă încă patru studii. În plus, nu mai găsim specialişti, ceea ce reprezintă altă problemă”, a declarat preşedintele AcoR, Eugen Ion.
Prezent la întâlnirea de ieri, guvernatorul ARBDD, Bogdan Ioachim Bulete, nu a opinat pe marginea acestui subiect, însă a răspuns unor probleme ridicate de primari, subiecte pe care le vom prezenta în ediţiile următoare ale ziarului nostru.
În cadrul întâlnirii a fost prezentată şi o sinteză a problemelor semnalate de primarii tulceni cu ocazia şedinţelor anterioare, astfel încât acestea să fie cunoscute de către noii reprezentaţi ai judeţului în Parlamentul României.
După cum a precizat preşedintele ACoR Tulcea, primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, această întâlnire a reprezentat un început bun pentru următorii patru ani în ceea ce priveşte colaborarea dintre autorităţile locale, judeţene şi centrale.
„Cred că atunci când suntem împreună şi putem schiţa anumite propuneri de modificări legislative, avem o şansă în plus de a rezolva problemele cu care se confruntă autorităţile locale, respectiv primăriile”, a precizat Eugen Ion.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.