Peste 20 de şoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele zile, pentru diverse abateri în trafic, dintre care nouă pentru consum de alcool sau a unor substanţe psihoactive, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
Poliţiştii tulceni au desfăşurat în ultima săptămână mai multe acţiuni pentru verificarea respectării limitelor legale de viteză, dar şi pentru combaterea conducerii sub influenţa alcoolului şi drogurilor, fiind aplicate aproape 300 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute peste 20 de permise de conducere.
În perioada 7 – 13 aprilie 2025, a avut loc acţiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă. În cadrul acţiunilor au fost aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale, în timp ce 12 şoferi au devenit pietoni.
„Au fost aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea limitelor de viteză. Totodată, au fost reţinute 12 permise de conducere, 10 dintre acestea pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h şi 2 pentru depăşirea acesteia cu mai mult de 70 km/h”, a transmis IPJ Tulcea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.