Cosmin Andrei, deputat neafiliat de  Tulcea, a adresat o interpelare ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, solicitând informaţii despre situaţia apiculturii în România şi sprijinirea fermierilor locali din judeţul Tulcea.

Stimate domnule Ministru,

Apicultura reprezintă un sector agricol esenţial, atât prin valoarea sa economică, cât şi prin rolul pe care îl joacă în menţinerea biodiversităţii şi polenizarea culturilor. În judeţul Tulcea, acest domeniu cunoaşte o dinamică aparte, influenţată de specificul zonei, de flora variată, de ecosistemele din jurul Deltei Dunării şi de implicarea unor producători locali pasionaţi, care reuşesc să transforme o iniţiativă de familie într-un exemplu de bună practică şi antreprenoriat rural durabil.

Cu toate acestea, producţia de miere în România devine tot mai dificilă, iar apicultorii se confruntă cu provocări majore: schimbări climatice, dificultăţi de acces la piaţă, birocraţie în accesarea fondurilor europene, dar şi amânarea unor programe esenţiale precum „Mierea în şcoli”. Mai mult, apicultorii din comunităţi precum Jurilovca – unde sunt înregistrate aproximativ 9.000 de familii de albine – au nevoie de sprijin concret şi de politici publice clare, adaptate nevoilor actuale ale sectorului.

Ţinând cont de cele expuse anterior, vă rog domnule Ministru, să răspundeţi la următoarele întrebări:

1) Care sunt datele statistice actuale privind apicultura în România (număr de apicultori, producţie anuală de miere, tipuri de produse, exporturi) şi cum a evoluat acest sector în ultimii cinci ani?

2) Ce fonduri naţionale şi europene sunt disponibile în prezent pentru apicultori şi ce sume au fost accesate, în mod specific, în judeţul Tulcea?

3) Care este stadiul programului „Mierea în şcoli” şi ce măsuri concrete intenţionează Ministerul Agriculturii să adopte pentru implementarea acestuia într-un mod eficient şi adaptat contextului şcolar?

4) Există o strategie naţională de promovare a produselor apicole locale şi de sprijinire a micilor procesatori, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea centrelor de îmbuteliere şi etichetare, aşa cum există în Jurilovca?

Solicit răspuns în scris.

Cu deosebită consideraţie,

Deputat Andrei Cosmin

Comunicat de presă