Primăria Tulcea va construi prima parcare supraetajată din municipiu, pe strada Antenei, proiect ce va fi finanţat din taxele colectate pentru parcări. Imobilul va avea un regim de înălţime demisol+P+2E+terasă şi o capacitate de 271 de locuri de parcare, inclusiv pentru maşini electrice.
Potrivit viceprimarului George Şinghi, noua parcare va deservi zona rezidenţială din jurul străzii Antenei şi va contribui la degajarea primei benzi de circulaţie de pe strada Babadag, unde la momentul actual sunt parcate mai multe autoturisme.
„Avem studiul de fezabilitate finalizat, este în perioada avizelor şi acordurilor de mediu şi în scurt timp o să intre şi în Consiliul Local şi vom trece la faza a doua de proiecţie şi autorizaţie de construire. Ne dorim să decongestionăm puţin zona străzii Babadag, unde sunt foarte multe maşini parcate care ocupă prima bandă a străzii. Dorim oarecum să mutăm zona rezidenţială în acea zonă şi aceasta este coroborată şi cu un alt proiect. Finanţarea se va face din bugetul local, din banii încasaţi pe parcările din oraş”, ne-a declarat George Şinghi.
De asemenea, proiectul prevede realizarea unei bretele de legătură între strada Antenei şi strada Babadag, cu acces direct din Babadag spre strada Libertăţii, în apropiere de Aquaserv.
„Dorim să facem şi o bretea de comunicare între strada Antenei şi strada Babadag. Deci va fi acces direct din Babadag spre strada Libertăţii, pe lângă Aquaserv”, a precizat George Şinghi.
Noua clădire a parcării va fi în regim demisol+P+2E+terasă cu o suprafaţă desfăşurată de 7400 mp. Vor fi amenajate parcări pentru biciclete, zone verzi, zone de relaxare, spaţiu de joacă şi un teren de sport multifuncţional cu gazon sintetic şi împrejmuit cu gard de 5m pentru siguranţă. La nivelul terasei, locurile de parcare vor fi acoperite cu copertine realizate din panouri fotovoltaice. Întreaga zonă va fi reamenajată şi cu drumuri noi de legătură între străzile Libertăţii – Barajului şi Grâuşor – Babadag pentru crearea unor rute alternative la traseele actuale.