Primarul municipiului, Ştefan Ilie, a anunţat că după desfiinţarea Energoterm  se are în vedere plata unor ajutoare pentru familiile afectate, dar şi acordarea de salarii compensatorii angajaţilor societăţii care se va închide.

După ce a prezentat în detaliu problemele de funcţionare ale societăţii Energoterm, cu cifre clare privind pierderile şi impactul asupra bugetului local, primarul municipiului, Ştefan Ilie, revine cu o intervenţie nouă, de această dată oferind răspunsuri clare referitoare la soluţiile existente pentru cetăţenii branşaţi la agentul termic. Edilul a prezentat mai întâi două variante posibile, dar pe care le consideră nedorite.

Prima este sistarea subvenţiei începând din această iarnă, măsură care ar duce la dublarea facturilor pentru populaţie şi ar condamna Energoterm la faliment.

„Am stabilit că bugetul municipiului nu mai poate tolera această cheltuială enormă, fără logică economică. Drept urmare, ar fi firesc să nu o mai facă şi nici nu ar mai avea de unde. Dar asta ar însemna, în primul rând, că preţul gigacaloriei ar creşte la aproximativ 907,41 lei. Facturile actuale şi aşa mari ar creşte cu aproximativ 113%, mai mult de dublu. În consecinţă, este lesne de înţeles că această opţiune nu salvează Energoterm, ci afectează dramatic beneficiarii şi în plus este calea sigură către faliment. Dacă la 397,06 de lei preţ suvenţionat, Energoterm nu încasează nici jumătate din ce facturează, care va fi situaţia la un preţ dublu?! În aceste condiţii există posibilitatea ca Energoterm să nu poată începe producţia de energie termică în noul sezon rece motivat de faptul că fluxul financiar necesar achiziţionării de gaze era de cele mai multe ori asigurat cu avansuri din subvenţie”, a declarat Ştefan Ilie.

A doua variantă prezentată de edil este intrarea în insolvenţă controlată şi sistarea subvenţiei.

„Situaţia este cvasiidentică cu cea de la punctul anterior. Doar modul în care se ajunge la incapacitate de plată diferă. O problemă doar de ordin juridic cu rezultat negativ cunoscut de la bun început”, a precizat Ştefan Ilie.

În acest context, soluţia propusă de primar este inspirată din modelele aplicate şi în alte municipii din ţară şi presupune desfiinţarea controlată a Energoterm şi un sprijin financiar acordat cetăţenilor pentru achiziţia de sisteme de încălzire individuală.

„Închidem cauza generatoare de pierderi imense, facem o dată un efort bugetar şi stabilim un sistem de ajutorare a beneficiarilor de subvenţii, pentru ca fiecare să poată achiziţiona şi instala un sistem de încălzire. Folosim, cum am spus mai sus, experienţa altor municipii din România, unde această soluţie a funcţionat. Pentru familii, ajutorul se acordă în funcţie de venitul net pe membru de familie după cum urmează: în valoare de 7.000 lei pentru familiile al căror venit net/membru de familie este de până la 1.386 lei, în valoare de 4.000 lei pentru familiile al căror venit net/membru de familie este de până la 1.500 lei şi în valoare de 2.000 lei pentru familiile al căror venit net/membru de familie este de până la 2.000 lei. Pentru persoanele singure, ajutorul se acordă în funcţie de venitul net după cum urmează: în valoare de 7.000 lei pentru persoanele singure al căror venit este de până la 2.053 lei, în valoare de 4.000 lei pentru persoanele singure al căror venit este de până la 3.500 lei şi în valoare de 2.000 lei pentru persoanele singure al căror venit este de până la 4.000 lei”, a explicat Ştefan Ilie.

De asemenea, primarul a precizat că şcolile, creşele şi grădiniţele vor fi dotate cu centrale proprii, iar fondurile necesare vor fi asigurate din bugetul municipiului. Angajaţii Energoterm vor primi salarii compensatorii în urma desfiinţării societăţii.

„Şcolile, creşele şi grădiniţele vor fi dotate cu centrale proprii, fondurile necesare se vor asigura din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Tulcea. Angajaţii Energoterm vor primi salarii compensatorii conform legislaţiei în vigoare din partea angajatorului Energoterm, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între societatea Energoterm S.A. şi sindicatul salariaţilor”, a menţionat Ştefan Ilie.

Primarul subliniază că alte municipii din ţară care au aplicat acest model au oferit ajutoare de valori mai reduse şi doar pentru anumite categorii de beneficiari.

„În cazurile similare din România, sumele oferite de către municipalitate au fost similare ori chiar inferioare, după cum urmează:  Galaţi – 3.000 lei pentru doar anumite categorii de beneficiari, nu pentru toţi, Năvodari – 4.000 lei pentru doar anumite categorii de beneficiari, nu pentru toţi, Paşcani – medie de 3.000 lei pentru doar anumite categorii de beneficiari, nu pentru toţi. Ajutoarele acordate de oraşele menţionate au avut ca beneficiari persoanele care se încadrau doar în prima tranşă de venit, iar reforma sistemului a funcţionat. Exemple de bună practică”, a precizat Ştefan Ilie.

În perioada următoare, va fi organizată şi o dezbatere publică pentru soluţionarea problemelor legate de societatea Energoterm.

„Urmează o perioadă, în care procedurile trebuie să se desfăşoare rapid. Vom avea, conform legii, o susţinută şi serioasă dezbatere publică. Suntem deschişi oricăror idei bune, oricărei sugestii, dar suntem hotărâţi să soluţionăm, după zeci de ani, o problemă majoră a Municipiului Tulcea”, a declarat Ştefan Ilie.

Societatea Energoterm SA are 6.809 beneficiari persoane fizice, 13 unităţi de învăţământ, 22 instituţii publice şi 160 agenţi economici, iar în perioada 2020-2025, municipalitatea a alocat 24.492.726,86 lei, pentru investiţii directe, precum şi 116.116.344,56 lei pentru acoperirea cheltuielilor operaţionale, respectiv subvenţii, pierderi şi majorări de capital.