Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este Dragoş Simion, fost viceprimar şi candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Tulcea. Acesta a fost numit în funcţie pe 19 mai şi îl înlocuieşte pe Marian Avram, un alt tulcean care a condus instituţia din cadrul Ministerului Agriculturii până luna aceasta.
Prezent la dezbaterea pe tema Planului de management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), de la Tulcea, Dragoş Simion i-a asigurat pe pescari că instituţia pe care o conduce îi va sprijini şi va fi deschisă dialogului.
„În scurta perioadă de când am preluat funcţia, de pe data de 19 mai, am muncit foarte mult să identific problemele reale. O parte dintre ele le-am identificat. Sunt convins că sunt foarte multe, dar, într-adevăr, găsim rezolvarea acolo unde ne implicăm. În ultimele două zile am desfăşurat activităţi în teren. Voi continua în toată ţara, în toate sectoarele teritoriale, tocmai pentru a identifica problemele la nivelul comunităţilor pescăreşti. Am ascultat fiecare om şi împreună cu domniile lor am găsit soluţii. Vreau să vă asigur că vă puteţi sprijini pe noi, suntem deschişi în tot ceea ce înseamnă activităţi”, a declarat preşedintele ANPA, Dragoş Simion.
Rămâne de văzut dacă după formarea noului Guvern Dragoş Simion rămâne la conducerea instituţiei.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.