Liceul de Arte „George Georgescu” a găzduit, săptămâna trecută, vernisajul Expo-Concursului Naţional de Grafică şi Acuarelă „Constantin Găvenea”, ediţia a XXVII-a. Prezent la eveniment, fiul regretatului artist tulcean Constantin Găvenea, Gheorghe Găvenea, a rememorat cu nostalgie lecţiile învăţate în şcoală şi contribuţiile remarcabile ale tatălui său la viaţa culturală a judeţului Tulcea.
La ediţia din acest an a Concursului Naţional de Grafică şi Acuarelă „Constantin Găvenea”, au participat 15 licee de artă din ţară cu un total de 307 lucrări, 210 dintre acestea fiind expuse pe simeze.
Pe lista premianţilor s-au aflat şi 30 de elevi tulceni ai Liceului de Arte „George Georgescu” din municipiu. La clasa a IX-a, elevele Alexia Ardeleanu şi Xenia Cojocaru au obţinut premiul întâi, Anastasia Băluţă a câştigat premiul al doilea, Maria Alexia Başchir şi Karina Bălan au obţinut premiul al treilea, iar Gabriel Daniel Enache a primit menţiune. La clasa a X-a, premiul întâi a fost obţinut de Bianca Klein, Maria-Rosalia Macar şi Sabina Boşcu, premiul al doilea a fost câştigat de Maria Victoria Cuzmin, Andreea Barbu, Maia Gabriela Tudose, Elena Maria Ciobanu, premiul al treilea a fost obţinut de Livia Stalenoi, Cristina Nicoleta Constantin, Ana-Maria Caranfil, Alexia Bianca Bibic şi menţiune, Dragoş Mocanu. Elevii claselor a XI-a care au obţinut premiul întâi sunt Rebecca Cristiana Buzatu, Nicoleta Pavlov, Maria Medeea Andrei, David Stănică, premiul al doilea a fost câştigat de Alexandra Florentina Chiriac, Nadira Maria Anghel, Roxana Jipa şi Andreea Boscu, iar menţiuni au primit Jasemin Teodora Cojocea şi Rareş Zibileanu. Clasa a XII-a a avut o singură câştigătoare, Cristina Toader, care a obţinut premiul al doilea. Profesori coordonatori ai elevilor tulceni au fost Veronica Luchian, Doru Luchian, Traian Oancea şi Alina Mihailov.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.