„ Şcoala altfel! “, tolerat de sindicatele din învăţământul tulcean

Părinţii contestă programul, acuzând statul că le bagă mâna în buzunar prin intermediul unor profesori transformaţi în casieri voluntari

Şcoala altfel! program tolerat de sindicatul din învățământul tulcean

Deşi prin Constituţie învăţământul de stat este gratuit, realitatea ne arată faptul că educaţia este dependentă de banii părinţilor plătitori de taxe într-un sistem incapabil să le asigure un drept garantat.

Un exemplu pur al modului legal în care învăţământul se finanţează la negru este programul „ Școala altfel! : Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Este camuflajul prin care sta-tul bagă mâna în buzunar părinţilor prin colectarea de fonduri pentru excursii tematice, vizite la muzee sau ieşiri la spectacole.

În plan naţional, sindicatele din învăţământ şi-au propus să taie răul de la rădăcină, soli-citând cadrelor didactice şi părinţilor să nu mai cotizeze cu bani din propriul buzunar pentru a susţine un sistem gratuit, teoretic finanţat din taxele plătite de contribuabili. Şi părinţi din Tulcea ne-au sesizat la redacţie faptul că sub acoperişul acestui program le-au fost solicitate diverse sume.