Cea de-a şasea ediţie a Maratonului Granitul Greci se va desfăşura anul acesta pe 9 august, în comuna Greci. Evenimentul este dedicat în special sportivilor amatori, dar poate fi deschis şi elitelor. Este o competiţie mixtă cu startul şi finish-ul în comuna Greci, în locul numit „La Curba”. Evenimentul promovează alergarea montană şi zonele naturale din cadrul Munţilor Măcin, parte a Parcului Naţional Munţii Măcinului.

Cursa principală va fi cea de 24 km de Trail Montan (+800), care traversează vârfurile Ţuţuiatu, Ghiunaltu şi Cavalu – cele mai înalte puncte ale munţilor.  Traseul doi al cursei, cel de 10 km, este mai  accesibil, fiind plat şi fără obstacole tehnice. Cursa de 6 km este destinată alergătorilor începători, fiind tot un traseu prietenos, cu relief uşor.

Invitatul special al acestei ediţii este Vicenţiu Hossu, unul dintre cei mai apreciaţi ultramaratonişti români.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.