Doi fotbalişti ai clubului Victoria Delta Tulcea au reuşit să se remarce în urma prestaţiilor sportive pe care le-au avut în cadrul turneelor şi competiţiilor naţionale la care au luat parte, fiind convocaţi în vederea formării Lotului Naţional al Indoneziei şi al României.

Edward Enache Sebayang, în vârstă de 15 ani, a fost convocat la acţiunea în vederea formării Lotului Naţional U 17 a Indoneziei, reprezentativă calificată la Campionatul Mondial U 17, el având dublă cetăţenie.

De asemenea, Alessia Maria Mauna, în vârstă de 14 ani, a fost selecţionată la acţiunea în vederea formării Lotului Naţional Feminin U15 al României, în perioada 3-6 august, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea. Marina Mauna este elevă a Şcolii „Constantin Găvenea” din Tulcea şi nu este la prima sa convocare la Lotul Naţional.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.