Din cauza vremii nefavorabile prima zi a Festivalului Enisala – Unitate la cetate a fost anulată.
Artiştii au ajuns deja la Tulcea şi aşteptau să urce pe scenă în această seară, dar organizatorii, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Delta” Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea, au luat decizia de a anula prima seară a festivalului din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv instabilitate atmosferică, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, care ar fi putut pune viaţa oamenilor în pericol.

Potrivit organizatorilor, ziua de vineri va fi mutată duminică, dar nu se ştie dacă vor rămâne aceiaşi artişti care erau programaţi pentru astăzi, deoarece majoritatea au planificate deja alte concerte.

„Încercăm să mutăm ziua de astăzi pentru duminică. Să vedem dacă pot rămâne toţi artiştii care erau programaţi, deoarece mulţi dintre ei au deja evenimente luate pentru duminică. Nu se poate desfăşura nimic astăzi pentru că este vântul foarte puternic la Cetatea Enisala. Nu putem pune viaţa oamenilor şi artiştilot în pericol. Ne-am consultat împreună cu ISU şi Consiliul Judeţean şi am ajuns la concluzia că ziua de astăzi trebuie neapărat mutată duminică. Nici măcar probele de sunet nu se pot face. Noi organizăm de trei an evenimentul de la Enisala şi n-am întâmpinat niciodată această problemă cu vântul foarte puternic. Deci, sâmbătă şi duminică vor fi spectacole”, ne-a declarat reprezentantul Autentic Events, Marius Adam.

Organizatorii vor avea de la ora 15.00 o şedinţă de urgenţă la Enisala pentru a stabili programul zilei de duminică, urmând să-l comunice în cursul acestei zile.

„La ora 15.00 vom avea o şedinţă la Enisala cu cei de la Consiliul Judeţean, împreună cu ISU, urmând să comunicăm mai departe ce artişti pot veni. Vom lua în considerare să aducem şi alţi artişti. Luăm în calcul să facem evenimentul inclusiv luni, dar vom vedea ce se decide la şedinţa de la ora 15.00″, ne-a spus Marius Adam.

În această seară ar fi trebuit să urce pe scena de la Cetatea Enisala ansamblurile “Heracleea”, “Altona”, Ansamblul Cultural Sarichioi, Daniela Matache (profesor canto) şi Sara Mihai (solistă), Marian Cozma, Bere Gratis, The Motans şi Andra.