Aeroportul Internaţional „Delta Dunării” Tulcea aşteaptă 61 de curse charter, în luna septembrie. Primele 40 de aeronave vor sosi zilele acestea pe aeroport, iar conducerea regiei din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea va face eforturi pentru a putea opera cursele cu personalul pe care îl are în dotare.

Vâlcu Stoian, directorul aeroportului, a declarat vineri, în timpul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, că în momentul de faţă infrastructura aeroportuară este la standarde internaţionale, însă operatorii aerieni se feresc de zonă din cauza războiului din Ucraina.

„În decurs de 10 ani s-au făcut o serie de investiţii necesare aeroportului. La momentul de faţă aeroportul este la standarde internaţionale şi poate funcţiona în condiţii de siguranţă şi securitate. Dezvoltarea viitoare a aeroportului este legată strâns de războiul din Ucraina. Avem discuţii permanente cu foarte multe companii aeriene. Toată lumea promite, dar concret nu s-a realizat niciun contract privind cursele regulate. Activitatea de aviaţie generală şi chartere se desfăşoară în mod normal, în condiţiile solicitărilor. Probabil că în septembrie vom avea 61 de aeronave charter şi pentru asta ne pregătim acum să putem gestiona şi procesa acest număr mare de pasageri care va tranzita aeroportul”, a declarat, vineri, directorul Stoian Vâlcu.

Directorul Vâlcu a mai spus că zilele acestea vor sosi 40 de avioane pe aeroportul din Tulcea.

„Deci vor fi 40 de aeronave, în decurs de patru zile. Asta înseamnă 10 aeronave pe zi cu program non-stop, 24 din 24. Vor fi 40 de sosiri şi 21 de plecări. Facem toate eforturile să putem opera cu personalul pe care îl avem acum. Practic, oamenii vor sta 48-50 de ore permanent în aeroport şi vom procesa aceste aeronave. Va fi o provocare şi pentru aeroport să vedem nivelul de pregătire, de funcţionare a echipamentelor într-un trafic atât de intens, într-o perioadă atât de scurtă”, a menţionat directorul aeroportului.

Consilierul judeţean AUR, Sorin Zaharcu, a ţinut să precizeze că pasagerii vor fi doar în tranzit la Tulcea, destinaţia acestora nefiind Delta Dunării, cu toate că au existat angajamente ca anul acesta să avem cel puţin două curse low cost pe săptămână.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.