Un protest inedit a avut loc ieri în faţa Parchetului Tulcea, acolo unde medicul veterinar Marian Dragotă, îmbrăcat cu tricouri cu diferite mesaje, precum: „Îmi vreau bunurile înapoi, toate furate de voi!”, a acuzat o firmă de curierat de furt. Mai mult, Dragotă spune că a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea să fie primit în audienţă, dar cererea i-a fost respinsă.

Pentru protestul de ieri, Primăria Municipiului Tulcea, prin Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, a emis un acord de principiu, în urma solicitării lui Dragotă de a face greva foamei în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Pe scurt, în urmă cu patru luni, Marian Dragotă a expediat prin firma de curierat trei colete externe, asigurate pe timpul transportului până la destinaţie. Toate cele trei colete conţineau monede care fuseseră câştigate la licitaţie externă, legal, cu plata prin bancă, după recepţionarea acestora de către beneficiari. Aceste bunuri, după mai bine de 80 de zile de la expediere, nu au ajuns la destinaţie, ele apărând ca fiind încă la depozitul firmei. Tulceanul a făcut plângere penală împotriva firmei de curierat, solicitând şi Parchetului Tulcea să fie primit în audienţă, dar cererea i-a fost respinsă, afirmă Dragotă.

În speranţa de a primi răspunsuri, ieri, între 09.00-15.00, Marian Dragotă a protestat paşnic în faţa Parchetului Tulcea, purtând tricouri cu diferite mesaje, precum: „Îmi vreau bunurile înapoi, toate furate de voi!”.

Tulceanul cere despăgubiri de peste 150.000 de euro pentru prejudiciul adus de către firma de curierat.

„De la unul dintre şoferii firmei de curierat am aflat întâmplător că monedele au fost ridicate de poliţie. De asemenea, am făcut cereri ca să intru în audienţă la Parchet, iar ele mi-au fost respinse. Am venit în faţa Parchetului şi voi face greva foamei, în condiţiile în care sunt diabetic. O să stau până când voi primi un răspuns. De ce mi-au fost bunurile confiscate? Obiectele au fost trimise prin serviciul de trimitere cu valoare declarată, deci cu respectarea clauzelor statutare ale firmei. Deoarece bunurile au fost declarate la valoarea reală de cumpărare, de 5.300 euro, solicit despăgubirea în valoare totală de 53.000 euro (pentru că obiectele erau asigurate) şi plata unor despăgubiri morale în valoare de 100.000 de euro, din partea firmei de curierat deoarece nu au fost respectate condiţiile de transport şi de siguranţă pe timpul transportului, mi-a fost lezat şi abuzat dreptul de proprietate”, ne-a spus tulceanul.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.