Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploataţie din localitatea Valea Nucarilor, judeţul Tulcea. Potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, zece animale au fost eutanasiate, iar un porc a fost găsit mort. Ca urmare a confirmării oficiale a bolii, în data de 3 octombrie 2025, în exploataţia din Valea Nucarilor, aparţinând unui bărbat, DSVSA Tulcea a dispus măsuri imediate de combatere a virusului. Adică, uciderea şi ecarisarea animalelor, efectuarea dezinfecţiei şi instituirea zonelor de protecţie şi de supraveghere.

„Au fost aduse probe la laborator dintr-o exploataţie din Valea Nucarilor şi s-au eutanasiat zece animale, unul fiind decedat. Situaţia este, în prezent, sub control, tocmai din acest motiv se eutanasiază animalele. S-a efectuat şi dezinfecţia. Este o procedură foarte clară: focarul rămâne deschis momentan, iar după trei dezinfecţii se închide. Ulterior, se instituie o zonă de protecţie şi una de supraveghere. Colegii noştri monitorizează întreaga zonă. În prezent, nu avem niciun alt caz confirmat, iar focarele sunt sporadice”, ne-a declarat directorul DSVSA Tulcea, dr. Dragoş Seucan.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.