Un bărbat din oraşul Sulina a fost reţinut pentru 24 de ore după ce şi-ar fi agresat fizic sora şi ar fi ameninţat mai mulţi membri ai familiei, încercând să îi împiedice să ceară ajutorul autorităţilor. Incidentul a avut loc la data de 10 noiembrie, în jurul orei 11:00, la domiciliul mamei celor implicaţi, pe fondul consumului de alcool.

„Poliţiştii Poliţiei Oraşului Sulina au fost sesizaţi telefonic de către o femeie din localitate cu privire la faptul că sora sa ar fi fost agresată fizic de fratele lor, pe fondul consumului de alcool, la domiciliul mamei acestora. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că, în urma unui conflict spontan, bărbatul şi-ar fi lovit sora cu pumnii la nivelul feţei, provocându-i leziuni vizibile. Totodată, acesta ar fi adresat ameninţări la adresa mamei şi a surorilor sale, cu scopul de a le împiedica să sesizeze organele de poliţie”, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, poliţiştii au constatat existenţa unui risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva agresorului. Totodată, a fost deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, ameninţare şi influenţarea declaraţiilor.

Ulterior, la data de 13 noiembrie, faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar vineri acesta a fost prezentat instanţei de judecată pentru propunerea altei măsuri.