În această dimineaţă, începând cu ora 9.00, locuitorii din satul Ceatalchioi au fost anunţaţi că se pot întoarce la locuinţele pe care le-au evacuat cu o zi în urmă, la solicitarea autorităţilor tulcene, având în vedere pericolul de explozie pe care-l prezenta o navă încărcată cu 4.000 de tone de GPL cuprinsă de flăcări în zona localităţii Ismail, pe malul ucrainean al Dunării. În schimb, pentru zona localităţii Plauru, aflată la aproximativ 200 de metri de navă, nivelul de risc rămâne unul ridicat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Delta” Tulcea a transmis că serviciile de urgenţă şi de intervenţie ucrainene au intervenit permanent pentru limitarea efectelor negative produse la nava afectată astfel că, în cursul nopţii de luni spre marţi, în zona portului Ismail a fost adusă o navă de mare capacitate care a refulat apă asupra tancurilor navei afectată, fiind astfel diminuat semnificativ pericolul unei potenţiale situaţii de urgenţă cu efecte grave asupra localităţilor învecinate

„În acest moment, la bordul navei de transport GPL se observă un focar activ pentru care autorităţile ucrainene intervin. În urma analizei de risc, a informaţiilor primite de la omologii ucraineni a fost luată decizia ca începând cu ora 09:00 ordinul de evacuare a populaţiei din satul Ceatalchioi să înceteze. Astfel, cei 231 de locuitori care s-au autoevacuat ori au fost evacuaţi cu mijloacele Ministerului Afacerilor Interne se pot întoarce la casele lor”, a transmis ISU „Delta” Tulcea într-un comunicat de presă.

Pompierii au precizat că o potenţială situaţie de risc generată de incendiul de la bordul navei a fost evaluată ca fiind una foarte scăzută pentru zona localităţii Ceatalchioi deoarece o parte din cantitatea de gaz s-a consumat prin ardere, în acest moment fiind vizibilă doar o singură flacără asupra căreia autorităţile ucrainene acţionează. Totuşi, potenţialul risc rămâne ridicat pentru localitatea Plauru.

„Forţele Ministerului Afacerilor Interne sunt alături de persoanele evacuate şi vor oferi sprijin ca cele 231 de persoane din Ceatalchioi să se întoarcă în siguranţă la casele lor prin punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport şi personal pentru ajutorarea celor în vârstă ori cu nevoi speciale”, a anunţat ISU „Delta” Tulcea.

66 de persoane din satele Ceatalchioi şi Plauru au fost evacuate

În total 180 de persoane s-au autoevacuat, iar 51 de localnici din satul Ceatalchioi şi 15 din Plauru au fost evacuate. Din cei 66 de locuitori ai satelor Ceatalchioi şi Plauru care au fost evacuaţi în siguranţă de către echipele de intervenţie, 24 au înnoptat într-un spaţiu de cazare din municipiu, potrivit ISU „Delta” Tulcea.

„O persoană cu probleme locomotorii a primit asistenţă medicală şi a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Din totalul celor 66 de persoane evacuate, 24 persoane au fost relocate într-un spaţiu de cazare din municipiul Tulcea, unde beneficiază de condiţii adecvate pe durata menţinerii situaţiei de risc”, se arată în informarea ISU „Delta” Tulcea.

Instituţia mai precizează că în zona expusă riscului de explozie se află în continuare forţe de intervenţie care supraveghează situaţia şi sunt gate de intervenţie, în cazul în care apare o urgenţă.

Martori de la faţa locului afirmă că nava incendiată de dronele ruseşti arde în continuare.