Administratorul unei societăţi comerciale din municipiul Tulcea a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce ar fi raportat, în mod nereal, că ar fi reciclat peste 2.550 de tone de deşeuri din sticlă, prin intermediul altei firme care a acţionat în necunoştinţă de cauză. Alături de tulcean, a fost inculpată şi societatea respectivă. Prejudiciul adus Administraţiei Fondului pentru Mediu depăşeşte 5,1 milioane de lei.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, societatea comercială administrată de tulcean a indus în eroare o altă societate comercială simulând valorificarea prin reciclare a peste 2.550 de tone de deşeuri de ambalaj de sticlă, pe care firma incriminată a raportat-o în mod neadevărat către cealaltă societate ca fiind reciclată.

„Ca urmare a acestei conduite infracţionale, reprezentanţii societăţii comerciale F. (care au acţionat în aceeaşi calitate de Organizaţie de Transfer a Responsabilităţii), au raportat şi au indus în eroare fără vinovăţie persoana vătămată Administraţia Fondului pentru Mediu, prin aceea că au depus Declaraţia privind obligaţiile la Fondul de Mediu, raportând şi cantitatea de 2.550.080 kilograme de deşeu de ambalaj de sticlă ce nu a fost efectiv reciclată, autoritatea statului nepercepând astfel o taxă de 2 lei/kilogram, aferentă cantităţilor de deşeuri nereciclate, (…) cauzând statului un prejudiciu în cuantum total de 5.100.160 lei”, precizează sursa citată.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.