După dezvăluirile făcute de Recorder în documentarul „Justiţia Capturată”, românii cer rezolvarea problemelor reclamate chiar de unii magistraţi.
Subiectul a generat un val de reacţii în spaţiul public, iar avocatul Felix Andrei, decanul Baroului Tulcea, atrage atenţia asupra faptului că există un risc major ca abordarea radicală a temelor referitoare la justiţie să conducă la afectarea elementelor esenţiale ale acesteia.
„Constat că discursul public despre justiţie traversează o perioadă de polarizare, care afectează capacitatea de a identifica soluţii reale pentru sistemul judiciar şi ameninţă, în opinia mea, percepţia corectă asupra rolului justiţiei în stat. Dezbaterile publice despre justiţie au degenerat într-un climat construit pe poziţii ireconciliabile. Susţin că statul nu poate funcţiona fără justiţie, iar justiţia nu poate funcţiona sub presiunea permanentă a unui discurs radical, care contestă continuu, o personalizează şi o transformă într-un câmp de bătălie publică. Atunci când spaţiul public este ocupat de extreme, nu se mai pot căuta soluţii, ci adversari, iar în locul dezbaterii raţionale este promovată ideea unei justiţii stradale, a judecăţii sumare şi a verdictului public, care afectează justiţia, alimentează conflictele sociale şi erodează încrederea în instituţii. Substituirea mecanismelor legale cu presiunea mediatică sau cu verdictul emoţional este de asemenea, zic eu, incompatibilă cu statul de drept. Orice probleme semnalate în legătură cu funcţionarea justiţiei trebuie analizate şi rezolvate prin mecanismele proprii de corecţie şi responsabilizare prevăzute de lege, de Constituţie, şi care se află în interiorul puterii judecătoreşti. Semnalez faptul că există un risc major ca abordarea radicală a temelor referitoare la justiţie să conducă la afectarea elementelor esenţiale ale acesteia precum echilibrul, ascultarea opiniilor argumentate ale factorilor responsabili, judecata în lipsă de preconcepţii, partizanat sau militantism. Această atmosferă aşează în plan secund probleme profunde ale sistemului judiciar precum subfinanţarea sistemului public al justiţiei, inclusiv a serviciilor de asistenţă judiciară, condiţiile de lucru, ignorarea funcţiei apărării, instabilitatea legislativă, care determină corecţii succesive de constituţionalitate cu efect real şi efectiv asupra procedurilor în curs şi care afectează previzibilitatea actului de justiţie şi erodează încrederea publicului în funcţionarea sistemului judiciar”, ne-a declarat av. Felix Andrei.
Avocatul Felix Andrei spune că Baroul Tulcea rămâne dedicat misiunii esenţiale a avocaturii de a promova şi a apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului.
„Şi eu fac un apel ferm la responsabilitate şi echilibru în discursul public despre justiţie şi la revenirea la dezbaterea raţională. Şi Baroul Tulcea rămâne dedicat misiunii esenţiale a avocaturii de a promova şi a apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului. Când justiţia este delegitimată, drepturile fundamentale rămân fără garanţii efective. În acest context vreau să mai adaug că grupul magistraţilor care susţin public denunţarea abuzurilor din justiţie se încadrează în limitele democraţiei şi principiile statului de drept. Este un demers pe care domniile lor îl fac în speranţa ca justiţia să nu mai fie presată public şi să fie lăsată să-şi urmeze cursul firesc în limitele şi spiritul legii. Suntem solidari cu demersul magistraţilor pentru că buna funcţionare a justiţiei are un singur efect principal, şi anume realizarea actului de justiţie în condiţii optime şi, până la urmă, realizarea drepturilor oamenilor, ale justiţiabililor care accesează zona justiţiei. Sunt oameni curajoşi şi oameni care acum au oportunitatea şi curajul de a spune că există situaţii care trebuie să înceteze şi care să-i ajute, să-i determine să poată funcţiona în continuare în actul justiţiei. Demersul magistraţilor, care susţin public denunţarea abuzurilor din justiţie, este un strigăt disperat prin care se cere societăţii să ia act, să vadă că se întâmplă lucruri şi în acelaşi timp să fie lăsaţi în pace. Sunt sigur că toate aceste informaţii difuzate în spaţiul public vor ajuta dialogul instituţional, vor ajuta instituţiile să poată să facă ordine acolo unde au competenţe şi să poată să îndrepte cumva lucrurile spre bine”, a precizat decanul Baroului de Avocaţi Tulcea.
„Tăcerea nu este o opţiune”: doi magistraţi tulceni susţin public denunţarea abuzurilor din justiţie
Pe lista magistraţilor care îşi exprimă public solidaritatea cu judecătorii şi procurorii ce au denunţat problemele şi presiunile din sistemul de justiţie a ajuns figurează şi doi magistraţi din Tulcea. Este vorba despre Tăbîrţă Mihaela şi Mocanu Marius, ambii procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.
Peste 800 de semnatari, judecători şi procurori din toate nivelurile sistemului judiciar, activi şi pensionari, au aderat la apel.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.


