O analiză a activității parlamentare desfășurate în anul 2025 indică o implicare constantă și susținută a senatorului Ionel Carp, reflectată atât prin volumul inițiativelor formulate, cât și prin frecvența intervențiilor parlamentare.
Potrivit datelor centralizate, în cursul anului 2025 au fost formulate 75 de întrebări și interpelări parlamentare, un nivel de activitate care depășește semnificativ media regională și care plasează senatorul Ionel Carp pe primul loc în județ din perspectiva acestui indicator. Raportat la regiunea Dobrogea, unde media întrebărilor și interpelărilor este de 10,7, activitatea acestuia a fost de aproape șapte ori mai intensă.
În planul comunicării publice, pe parcursul anului au fost elaborate și transmise 32 de comunicate de presă, menite să informeze constant opinia publică locală cu privire la activitatea parlamentară și temele de interes abordate.
Aceste date conturează profilul unui parlamentar activ, preocupat de utilizarea instrumentelor parlamentare pentru reprezentarea intereselor comunității și pentru menținerea unui dialog instituțional constant. Conform indicatorilor analizați, senatorul Ionel Carp se remarcă drept cel mai activ parlamentar din județul Tulcea în anul 2025.
Comunicat de presă


