Şi dascălii tulceni vor fi prezenţi mâine la Bucureşti, acolo unde sindicaliştii din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar filiala Tulcea, Dan Romaşcu, spune că de la Tulcea vor participa la protestul de la Bucureşti aproximativ 20 de cadre didactice.

„Pe 4 februarie, Tulcea şi alte judeţe din ţară vor participa la această acţiune de protest. Este o pichetare cu un număr redus de participanţi. O să fim aproximativ 2.000 de persoane. De la Tulcea, noi sperăm să participe în jur de 20 de persoane. Deşi scopul nostru este să mobilizăm un nu-măr cât mai mare de membri de sindicat, vom avea în vedere următorul aspect şi anume să nu afectăm procesul educaţional. Prin urmare, la această acţiune vor participa cadrele didactice care nu au ore sau colegi care pot apela la suplinitori. Revendicările au la bază efectele Legii 141, respectiv creşterea normei didactice, creşterea efectivelor de elevi la clasă, scăderea tarifului pentru plata cu ora şi creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori. Astfel, vrem să atragem atenţia asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice adoptate în sistemul de învăţământ”, ne-a declarat Dan Romaşcu.

Liderul de sindicat spune că cea mai probabilă opţiune rămâne greva în perioada simulărilor.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.