Garda de Coastă a anunţat că trecerea camioanelor cu bacul care traversează Dunărea între Isaccea şi localitatea Orlivka a fost suspendată temporar, din cauza condiţiilor meteorologice.
Trecerea autoturismelor şi a călătorilor se efectuează cu un singur bac.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, începând cu ora 10:00, judeţul Tulcea este sub o avertizare de Cod portocaliu de ninsori, vânt puternic şi viscol, fenomene ce vor determina o vizibilitate scăzută sub 50 de metri.
„Avertizarea meteorologică este valabilă până în această seară la ora 23:00. Astfel, în intervalul 10:00 – 23:00 se va depune strat de zăpadă local consistent, cu grosimi în general de 20-25 de cm. Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60-80 de km/h, temporar va fi viscol puternic, zăpadă troienită şi vizibilitate sub 50 de metri”, au precizat reprezentanţii ISU Delta.
La nivelul ISU Delta Tulcea a fost activată Grupa Operativă, iar toate forţele şi mijloacele subunităţilor de intervenţie din judeţ sunt pregătite să intervină pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Acces restricţionat pe podul peste Dunăre
Accesul autoturismelor pe podul peste Dunăre Brăila – Tulcea a fost restricţionat, în contextul închiderii circulaţiei rutiere pe DN 2S şi DN 22J, din cauza condiţiilor meteorologice severe, a informat miercuri Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.
„Circulaţia rutieră pe DN 2S, pe sectorul cuprins între km 5+790 şi km 18+760, precum şi pe DN 22J, între km 0+000 şi km 4+100, se închide începând cu ora 11:00 din cauza condiţiilor meteo severe. Ca urmare a acestor restricţii, accesul autoturismelor pe podul peste Dunăre de la Brăila este, de asemenea, închis”, a precizat DRDP Buzău.


