Un număr de 84 de voluntari SMURD participă activ, prin rotaţie, la misiunile desfăşurate alături de pompierii tulceni. Printre aceştia se numără şi Corina Anamaria Constantin, în vârstă de 19 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din municipiu, profilul ştiinţe sociale. De aproape trei ani este voluntar SMURD în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” Tulcea, experienţă care i-a format dorinţa de a urma o carieră în acest domeniu. Într-un interviu acordat Ziarului „Delta”, tânăra ne-a mărturisit că îşi doreşte să îşi continue studiile la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Pompieri.
„Am descoperit pasiunea mea pentru primul ajutor treptat, fără un moment exact în care să pot spune „acum a început totul”. Încă de când eram mică simţeam nevoia să ajut oamenii, să fiu acolo unde cineva avea nevoie de sprijin şi să aduc un zâmbet pe faţa cuiva aflat într-o situaţie grea. Era un impuls natural, o dorinţă sinceră de a face bine, chiar dacă nu înţelegeam pe atunci ce înseamnă cu adevărat primul ajutor. La 16 ani, când am aflat despre programul „Salvator din pasiune”, am simţit că este şansa mea să transform acea dorinţă din copilărie într-o realitate. Aşa a început totul, iar de mai bine de trei ani trăiesc această pasiune în fiecare zi, demonstrându-mi mie însămi că şi un om mic poate face lucruri mari. Consider că cel mai greu lucru este să vorbim despre noi la persoana întâi, de aceea prefer să mă descriu prin ceea ce trăiesc şi simt. Eu sunt povestea mea: formată din momente care m au întărit şi din oameni pe care i-am învăţat să îi privesc cu empatie. Pasiunea mea pentru SMURD este locul în care fragilitatea şi forţa se întâlnesc. Acolo am învăţat că poţi fi dură în faţa situaţiilor limită, dar în acelaşi timp plină de compasiune faţă de cei care au nevoie de ajutor. Este o pasiune care m-a modelat, m-a făcut să cresc şi mi-a arătat că puterea adevărată nu stă doar în reacţie, ci şi în felul în care ştii să asculţi, să înţelegi şi să fii prezentă”, ne-a spus Corina.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

