Deputatul de Tulcea Elena Doboş a participat săptămâna trecută, în cadrul delegaţiei comune a Comisiilor pentru politică externă şi afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la o vizită oficială la Viena, dedicată consolidării relaţiilor bilaterale dintre România şi Austria.
În cadrul întrevederilor cu oficiali ai statului austriac, parlamentari, reprezentanţi ai mediului diplomatic şi ai mediului de afaceri discuţiile au vizat cooperarea bilaterală, economică şi sectorială, dimensiunea umană, investiţiile austriece în România, precum şi colaborarea în domeniul educaţiei şi cercetării.
Un accent important a fost pus pe contribuţia comunităţii româneşti din Austria.
„Românii din Austria nu sunt doar o statistică. Sunt oameni care ţin pe picioare sisteme esenţiale, care lucrează în sănătate, educaţie, finanţe, energie şi în îngrijirea la domiciliu. Contribuţia comunităţii româneşti din Austria este o punte vie între cele două ţări. Am insistat pe protejarea drepturilor lor, pentru că o relaţie diplomatică sănătoasă se vede, în primul rând, în felul în care muncitorul român este tratat şi respectat”, a declarat deputatul AUR de Tulcea Elena Doboş.
De asemenea, a fost subliniată importanţa strategică a cooperării pe ruta Dunării, România şi Austria fiind co-fondatoare ale Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Vizita a inclus şi depunerea unei coroane de flori la placa memorială dedicată lui Titu Maiorescu, de la Academia Tereziană din Viena, restaurată de aceasta anul trecut cu ocazia aniversării a 185 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu.
Comunicat de presă

