Chioşcul dezafectat de lângă Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din municipiu a devenit subiectul unei discuţii aprinse în cadrul şedinţei de luna trecută a Consiliului Local.
Consilierul local PSD Gabriel-Dorin Ţiu a adus în atenţie situaţia unui chioşc abandonat pe terenul şcolii, aparţinând unei societăţi comerciale care nu mai funcţionează. Conducerea şcolii îşi doreşte ca în locul chioşcului să fie construit un spaţiu destinat desfăşurării orelor de sport, însă nu ştie cum să scape de construcţia abandonată.
Potrivit celor prezentate de consilier, societatea a avut în trecut contracte de funcţionare atât cu Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu (DIAP) Tulcea, cât şi cu unitatea de învăţământ, însă acestea au expirat. Firma nu mai plăteşte chirie către şcoală de cinci ani şi nu mai desfăşoară nicio activitate în colaborare cu aceasta.
„Este o situaţie care se găseşte la Şcoala Gimnazială <<Elena Doamna>> de pe strada Babadag şi care din păcate poate degenera. De mulţi ani, în curtea şcolii este amplasat un chioşc de către o societate comercială din Tulcea. Acum mulţi ani au avut contract cu DIAP-ul, iar ulterior au avut contract cu şcoala, au avut adiţionale la contract, iar de mai mulţi ani, acel contract, din punctul nostru de vedere, nu mai este valabil. De cinci ani firma respectivă nu mai plăteşte nimic şcolii. De câţiva ani nici nu-şi mai desfăşoară activitatea comercială în zona respectivă, de vreo doi ani de zile nici nu mai au contract valabil, nici nu se mai doreşte de către şcoală prelungirea lui, nici firma respectivă nu a mai dat niciun semn. În ultimii doi ani, Şcoala Nr. 5 notifică o dată la câteva luni firma respectivă să ia chioşcul de-acolo”, a declarat Dorin Ţiu.
În încercarea de a găsi o soluţie a fost implicată atât Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, însă, până în prezent, situaţia nu a putut fi rezolvată.
„De anul trecut din primăvară, şcoala îşi dorea ca în zona respectivă, după dezafectarea de către firma respectivă a chioşcului, să-şi amplaseze un container care să fie folosit pentru orele de sport. Menţionez că Şcoala Nr. 5 nu are o sală de sport, iar spaţiul fiind restrâns nu cred că se va putea construi o sală de sport, maxim acel container va fi, dar nu au unde să-l amplaseze. Anul trecut am încercat s-o sprijinim. Inclusiv DIAP-ul a încercat iniţial să ne sprijine. Ulterior, oarecum s-a oprit, motivând într-un fel că este proprietatea Primăriei Tulcea, curtea şcolii. Activitatea de învăţământ este gestionată în cadrul Inspectoratului (n.red., Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea) şi mă bucur că este doamna inspector, însă a încercat să beneficieze şi de sprijinul juristului de la Inspectorat. Juristul de la Inspectorat bineînţeles că şi-a declinat şi competenţa, mai ales pentru cazuri din acestea imobiliare, să zic aşa, omul fiind mai mult specializat pe zona de activitate şcolară”, a precizat consilierul Dorin Ţiu.
El a atras atenţia că cea mai gravă problemă este starea avansată de degradare a construcţiei şi faptul că în zonă au început să apară diferite animale, iar chioşcul facilitează intrarea hoţilor în incinta şcolii, existând şi cazuri de furturi semnalate de unitatea de învăţământ.
„Grav este că de anul acesta începe să se şi degradeze foarte tare clădirea respectivă, încep să apară şi diferite animale. Mai grav, zona respectivă fiind într-o stare de degradare, încep să intre hoţi în curtea şcolii şi au început să dispară anumite obiecte, inclusiv materiale de sport”, a subliniat Dorin Ţiu.
Consilierul local PSD a comparat situaţia chioşcului amplasat pe terenul Şcolii Gimnaziale „Elena Doamna” cu cea a clădirii din zona fostului tobogan de lângă lacul Ciuperca. Acesta a subliniat faptul că, şi în acel caz, rezolvarea problemei a fost îngreunată de situaţia juridică încâlcită, autorităţile evitând să se implice în găsirea unei soluţii.
„Din punctul meu de vedere cred că ar avea o oarecare similitudine cu clădirea din zona fostului tobogan de la Ciuperca. Clădirea este a mea, dar dacă mi-o dărâmaţi eu s-ar putea să vă cer despăgubiri. Şcoala a cerut DIAP-ului să o sprijine în ridicarea ei. Iniţial DIAP-ul a fost de acord, după care, văzând situaţia juridică destul de complexă, a rămas aşa. (…) Rog şi colegii de la Poliţia Locală, poate vor avea în vedere acest lucru. Doamna director a fost deja la Poliţia Naţională şi va merge şi să mai depună o plângere, dar nu ştiu, ori DIAP-ul, ori DAPL-ul, cineva poate îi asigură doamnei director suport juridic. De exemplu, acum mă gândeam că respectivul chioşc poate să intre în categoria clădirilor care nu arată bine. Ea devine din ce în ce mai periculoasă. O să vă rog, domnule Florenţiu, să preluaţi şi dumneavoastră cazul. Eventual vorbiţi şi cu doamna director”, a precizat Dorin Ţiu.
Directorului DIAP Tulcea, Florenţiu Constantin, i-au fost cerute explicaţii în legătură cu această situaţie de către cei doi viceprimari ai municipiului, Andaluzia Luca şi George Şinghi, dar şi de preşedintele şedinţei, Stere Şacu.
Viceprimarul Andaluzia Luca l-a întrebat pe directorul DIAP dacă a discutat cu unitatea de învăţământ despre această problemă: „Domnule director, aveţi o corespondenţă cu şcoala menţionată de domnul consilier? Adică ştiţi de problema aceasta?(…) Nu aveţi? În regulă. Vă rog frumos să verificaţi la colegi şi să ne lămuriţi până mâine”.
Viceprimarul George Şinghi a explicat că situaţia este similară cu cea a garajelor pe care Primăria Tulcea le desfiinţează: „Domnule director, prin analogie, în cazul garajelor la care reziliem contractele, cum procedaţi? Este similar. Faceţi notificare. Dacă nu, obţineţi dispoziţia de primar pentru dezafectare”.
Preşedintele de şedinţă, consilierul PNL Stere Şacu, i-a cerut directorului DIAP să rezolve problema: „Domnule director, sper că aţi înţeles. Luaţi acţiune, nu se poate să lăsăm de trei ani de zile să stea acolo cu chioşcul” .
Florenţiu Constantin a opinat că situaţia ar putea fi rezolvată prin executare silită.
„S-ar putea să trebuiască un titlu executoriu prin instanţă şi atunci, dacă este o treabă mai simplă pentru eliberarea terenului şi aducerea la forma iniţială, care a fost de stat. Cel mai simplu este cu titlu executoriu”, a spus Florenţiu Constantin.