Jurilovca se află printre cele şase localităţi din România care se luptă pentru titlul de „cel mai frumos sat turistic din lume”, în ediţia din 2026 a competiţiei internaţionale „Best Tourism Villages”, organizată de UN Tourism. Comuna din judeţul Tulcea revine astfel în concurs şi îşi propune să confirme statutul de una dintre cele mai apreciate destinaţii turistice rurale din ţară. Cunoscută drept una dintre cele mai importante comunităţi pescăreşti din Dobrogea, Jurilovca s-a remarcat în ultimii ani prin modul în care a reuşit să îmbine dezvoltarea turismului cu păstrarea identităţii locale. Specificul lipovenesc, patrimoniul cultural şi apropierea de Delta Dunării au contribuit la transformarea localităţii într-un punct de atracţie pentru turiştii aflaţi în căutarea experienţelor autentice.
„Ne străduim în continuare să ne onorăm statutul obţinut la finalul anului trecut, acela de staţiune turistică de interes local, dar şi distincţia primită în luna mai, în cadrul competiţiei <<destinaţia anului>>, respectiv aceea de <<Best New entry>>”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.
Anul trecut, Jurilovca, a devenit staţiune turistică de interes local în urma unei hotărâri luate de Guvern.
Primarul Eugen Ion spunea atunci că statutul de staţiune nu va schimba frumuseţea naturală a zonei.
„Nu vor găsi, în primul rând, blocuri sau hoteluri cu zeci de etaje, zgârie-nori şi aşa mai departe. Vom menţine aceleaşi tipuri de clădiri. În acelaşi timp, statutul de staţiune turistică ne obligă să lucrăm în continuare şi mai mult pentru a ridica şi păstra standardele cu care am început să-i obişnuim pe oaspeţii noştri, dar ne şi permite să avem acces mai uşor la finanţările şi investiţiile de care este atâta nevoie pentru a ne dezvolta în continuare şi pentru a face din turism o sursă sustenabilă de venit pentru întreaga comunitate”, a declarat primarul Eugen Ion.
Din Jurilovca se poate ajunge şi la cetatea Argamum sau la plajele sălbatice din zona Gura Portiţei, destinaţii tot mai căutate de turişti.
Participarea în competiţia organizată de UN Tourism oferă localităţii şansa de a-şi consolida vizibilitatea la nivel internaţional şi de a atrage noi oportunităţi de dezvoltare în domeniul turismului. În acelaşi timp, prezenţa în această competiţie reprezintă o recunoaştere a eforturilor depuse de comunitatea locală pentru valorificarea patrimoniului cultural şi natural. Alături de Jurilovca, România a mai nominalizat pentru ediţia din acest an localităţile Vama Buzăului, Rimetea, Jieţ, Albac şi Vânători-Neamţ. Dintre acestea, Vama Buzăului, Rimetea şi Jieţ participă pentru prima dată la competiţia internaţională, în timp ce Albac, Jurilovca şi Vânători-Neamţ revin în concurs după participări anterioare.
Localităţile selectate au fost evaluate pe baza mai multor criterii stabilite prin regulamentul competiţiei la nivel naţional.
Printre acestea se numără resursele culturale şi naturale, conservarea patrimoniului, sustenabilitatea economică, socială şi de mediu, dezvoltarea infrastructurii turistice, integrarea în lanţul valoric al turismului, siguranţa şi securitatea, precum şi capacitatea administraţiei locale de a prioritiza dezvoltarea turismului.
Ce reprezintă programul „Best Tourism Villages”
Iniţiativa „Best Tourism Villages” urmăreşte să evidenţieze comunităţile rurale în care turismul contribuie la protejarea culturii şi tradiţiilor locale, la conservarea biodiversităţii şi la dezvoltarea economică a comunităţilor.
La nivel internaţional, localităţile sunt evaluate de o comisie desemnată de UN Tourism, care poate acorda titlul de „Best Tourism Village” sau poate include localităţile în Programul Upgrade, destinat comunităţilor care beneficiază de sprijin pentru dezvoltarea anumitor domenii.
Ambele categorii oferă acces în Reţeaua Best Tourism Villages, structură internaţională prin care comunităţile fac schimb de experienţă şi de bune practici în domeniul turismului rural.
„Ne străduim în continuare să ne onorăm statutul obţinut la finalul anului trecut, acela de staţiune turistică de interes local, dar şi distincţia primită în luna mai, în cadrul competiţiei <<destinaţia anului>>, respectiv aceea de <<Best New entry>>”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.
