Siguranţa rutieră este din nou pusă în pericol pe Autostrada A10 Sebeş-Turda, din cauza unei degradări majore apărute pe lotul 4, la limita judeţelor Alba şi Cluj. Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei a solicitat conducerii Ministerului Transporturilor să clarifice cauzele care au dus la surparea segmentului de la kilometrul 66, unde desprinderea terenului şi fisurile adânci au forţat autorităţile să limiteze viteza la 60 km/h şi să restrângă traficul pe o singură bandă.

Parlamentarul consideră de-a dreptul revoltător faptul că exact această porţiune a fost supusă unor reparaţii capitale în urmă cu abia trei ani, în 2023.

,,Reapariţia aceleiaşi vulnerabilităţi structurale, care a distrus asfaltul, taluzul şi parapetul pe o lungime de peste 50 de metri, ridică semne grave de întrebare referitoare la calitatea execuţiei iniţiale şi a consolidărilor ulterioare. Este inadmisibil ca statul român să recepţioneze lucrări făcute de mântuială, lăsând cetăţenii expuşi riscului unei tragedii”, a declarat parlamentarul.

În documentul înaintat ministerului de resort, deputatul a cerut activarea imediată a mecanismelor legale pentru ca antreprenorul vinovat să achite integral noile intervenţii, protejând astfel bugetul de stat. De asemenea, Cosmin Andrei a solicitat sancţionarea celor care au avizat recepţia tehnică din 2023 şi introducerea unui program riguros de monitorizare geotehnică pe întreg traseul A10.

,,Cetăţenii nu trebuie să mai plătească din propriul buzunar pentru incompetenţa sau neglijenţa constructorilor. Aştept măsuri bazate pe noua expertiză tehnică a CNAIR, pentru a stopa definitiv acest lanţ al erorilor”, a concluzionat Cosmin Andrei.

Comunicat de presă