Astăzi este prima zi în care tulcenii au acces liber în una dintre cele mai importante investiţii in infrastructura sportivă din România: Sala Polivalentă Tulcea, care va purta denumirea „Danubius Arena”. Sala Polivalentă „Danubius Arena” va fi inaugurată oficial în cadrul unui eveniment care va avea loc astăzi, în intervalul 17.45 -18.15, înainte de primul meci al Naţionalei României.

Despre această investiţie al cărei beneficiar este Consiliului Judeţean Tulcea, preşedintele Horia Teodorescu spune că trebuie să fie un motiv de mândrie pentru fiecare tulcean în parte.

„Sala Polivalentă Tulcea, care va purta numele <<Danubius Arena>> a fost unul dintre proiectele mele de suflet, o investiţie pe care am promis-o tulcenilor şi care, iată, a devenit realitate. Iar realitatea, trebuie să recunoaştem, ne-a depăşit cu mult aşteptările. Este o bijuterie de clădire, de care sper din tot sufletul să se poată bucura cât mai mulţi tulceni (şi nu numai). Pentru că este o investiţie pentru comunitatea noastră, pentru Tulcea şi pentru tulceni, dar şi pentru toţi cei care ne vor călca pragul şi vor rămâne impresionaţi, sunt convins, de ceea ce vor vedea aici. Invit tulcenii să vină în număr cât mai mare la Sala Polivalentă fie vineri, în ziua inaugurării şi a primelor meciuri din Campionatul European de Baschet, fie în oricare din aceste zile în care se desfăşoară meciuri importante. Cred că această investiţie nu este un motiv de mândrie numai pentru Compania Naţională de Investiţii, pentru Consiliul Judeţean Tulcea sau pentru antreprenor, ci trebuie să fie un motiv de mândrie pentru fiecare tulcean în parte”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Astăzi, în prima zi a FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, tulcenii sunt aşteptaţi în sală începând cu ora 13.30, atunci când Lituania înfruntă Irlanda.