Terenul şcolii din Hamcearca a găzduit, sâmbătă, 1 august, turneul de fotbal „Cupa Comunităţii”, competiţie care a reunit iubitori ai sportului din localităţile Hamcearca, Balabancea, Nifon şi Căprioara. Evenimentul, organizat la iniţiativa lui George Adrian Mauna, cu sprijinul autorităţilor locale, a avut ca scop promovarea mişcării, a unui stil de viaţă sănătos şi a spiritului de fair-play, oferind participanţilor ocazia de a petrece împreună o zi dedicată sportului şi comunităţii.

La final, echipele clasate pe primele două locuri au fost premiate cu medalii şi cupe, iar toţi participanţii au primit diplome de participare. La eveniment a fost prezent şi primarul comunei Hamcearca, Doru Marius Caludi, alături de tinerii din comună şi de colegii din cadrul Primăriei Hamcearca.

„Sâmbătă, 01 august 2026, am avut bucuria de a participa, alături de tinerii din comuna noastră şi de colegii din cadrul Primăriei Hamcearca, la un frumos turneu de fotbal, organizat la iniţiativa dlui George Adrian Mauna. M-am bucurat să văd atât de mulţi tineri reuniţi într-o atmosferă de respect, fair-play şi prietenie. Astfel de evenimente demonstrează că sportul nu înseamnă doar competiţie, ci şi unitate, implicarea şi dorinţa de a petrece timp de calitate împreună. Îi felicit pe toţi participanţii pentru spiritul de echipă şi atitudinea exemplară şi îi mulţumesc dlui Mauna, pentru iniţiativa de a organiza acest turneu. Ca primar, voi susţine întotdeauna activităţile care promovează mişcarea, un stil de viaţă sănătos şi care aduc oamenii împreună. Îmi doresc ca astfel de evenimente să devină o frumoasă tradiţie în comuna Hamcearca. Felicitări tuturor şi vă aşteptăm cu aceeaşi energie şi la următoarele activităţi dedicate comunităţii”, a declarat primarul Doru Marius Caludi.

La rândul său, organizatorul George Adrian Mauna le-a mulţumit tuturor celor care au contribuit la reuşita evenimentului.

„Mulţumiri din inimă tuturor! Un sincer <<Mulţumesc!>> fiecărui jucător care a intrat pe teren. Amintirile pe care le-am creat împreună, energia voastră şi spiritul de echipă au făcut ca această zi să fie cu totul specială. A fost o bucurie imensă să văd nu doar dăruirea pentru joc, ci şi respectul profund pentru adversari. Fair play-ul de care aţi dat dovadă a demonstrat adevărata valoare a sportului, transformând competiţia într-un moment de prietenie şi camaraderie autentică. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără efortul comun al tuturor celor care s-au implicat în organizare. Mulţumim tuturor celor care au muncit în culise pentru ca totul să iasă perfect. De la pregătirea terenului şi până la logistică, implicarea voastră a fost esenţială pentru a reuşi să ne bucurăm împreună de această zi minunată. De asemenea mulţumim că a avut fiecare grijă de teren pentru a nu se deteriora terenul sau altceva în incinta şcolii. Mulţumim, fotbalul ne-a unit comunităţile”, a declarat George Adrian Mauna.

Organizatorii şi reprezentanţii administraţiei locale şi-au exprimat dorinţa ca această competiţie intitulată „Cupa Comunităţii” să devină o tradiţie în comuna Hamcearca, reunind an de an locuitorii din Hamcearca, Balabancea, Nifon şi Căprioara în jurul sportului şi al spiritului de comunitate.